„Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele [Şi la El se vor aduna popoarele – KJV].” Geneza 49:10.  

Acestea sunt o parte din cuvintele rostite de Iacov înainte de a muri „în credinţă”. Chemându-şi fiii în jurul lui, le-a dat o vedere profetică asupra celor ce se vor întâmpla „în zilele de pe urmă”. Versetul 1 - KJV. Semnificaţia cuvântului Şilo, este pace sau linişte, şi întrucât pronumele personal indică faptul că este folosit cu referire la o persoană, şi nu la o cetate, ştim că referirea este la Hristos, „Domnul păcii” (Isaia 9:6), Cel care „este pacea noastră” (Efeseni 2:14). „Domnia va fi pe umărul Lui”, şi „El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie”. Isaia 9:6-7. O altă traducere redă: „Până când va veni la Şilo, Cel de care vor asculta popoarele”, sau „până când va veni ceea ce este a Lui”, sau „până va veni Cel, a căruia este”. 

La multe sute de ani după ce au fost rostite aceste cuvinte, un alt om, având un caracter cu totul diferit, a rostit prin inspiraţie cuvinte similare. Isus era pe pământ, şi atrăgea oamenii la El prin cuvinte pline de har şi prin minuni deosebite, ceea ce a produs multă tulburare preoţilor de frunte şi Fariseilor, care s-au sfătuit pentru a hotărî ce trebuie făcut cu El. Atunci marele preot, Caiafa, s-a ridicat şi a zis: 

„Voi nu ştiţi nimic; oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?” Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a proorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.” Ioan 11:49-52. 

Marele preot nu se gândea la altceva decât că, sacrificând pe Isus, aveau să salveze poporul de la distrugerea adusă de romani; dar Dumnezeu a folosit gura lui pentru a profeţi că moartea lui Isus avea să salveze într-adevăr poporul de la pieire, însă salvarea avea să fie nu doar pentru naţiunea iudaică, ci pentru toţi copiii lui Dumnezeu risipiţi peste tot. Lucrul acesta Îl face, salvând poporul Său din păcatele lor; căci în El „avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor”. Efeseni 1:7. 

Vedem astfel că din cele mai vechi timpuri speranţa poporului lui Dumnezeu a fost doar în moartea şi învierea lui Hristos. Iacov şi familia lui erau în Egipt când au fost rostite cuvintele citate mai sus; dar Iacov ştia că strângerea poporului din Egipt şi din toate ţinuturile captivităţii lor urma să se producă numai prin crucea lui Hristos, cea care aduce răscumpărare veşnică. Crucea lui Hristos cuprinde a doua venirea a lui Hristos, fiindcă de câte ori mâncăm trupul şi bem sângele lui Hristos, în credinţă reală, „vestim moartea Domnului, până va veni El”. 1 Corinteni 11:26. De aceea, Iacov privea înainte spre venirea Domnului nostru Isus Hristos în slavă, pentru a strânge pe Israel; la fel şi apostolul Pavel ne îndeamnă în ce „priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El”. 2 Tesaloniceni 2:1. 

„Cum se poate ca promisiunea de a strânge pe Israel să fie luată ca însemnând strângerea tuturor celor credincioşi la a doua venire a lui Hristos?” Întrebarea ar fi mai bine pusă astfel: „Cum ar putea să fie luată ca însemnând altceva?” Făgăduinţa făcută lui Avraam a fost aceeaşi cu făgăduinţa făcută lui Isaac şi Iacov. Făgăduinţa făcută lui Avraam spunea că în El aveau să fie binecuvântate toate familiile pământului (Geneza 12:3), şi binecuvântarea aceasta avea să vină prin moartea şi învierea lui Hristos. Fapte 3:25-26. „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn» – pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.” Galateni 3:13-14. Avraam a primit semnul tăierii împrejur „ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă pe când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur”. Romani 4:11. De aceea, toţi oamenii din lume sunt posibili copii ai lui Avraam, toţi pot fi dintre oile casei lui Israel. „Toată lumea zace în cel rău” (1 Ioan 5:19) – toţi sunt pierduţi, iar Hristos a venit să caute şi să mântuiască pe cei pierduţi. 

Hristos este adevăratul Păstor; auzirea vocii Lui este testul care decide care sunt adevăratele oi ale Lui. El spune: „Oile Mele aud glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.” Ioan 10:27 - KJV. Cei care refuză să audă glasul Lui se pun singuri în rândul caprelor. El era printre ucenicii Lui, când a spus: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un păstor.” Ioan 10:16. Vedem de aici că oile pierdute ale casei lui Israel sunt risipite în toată lumea, şi numai glasul lui Isus le poate găsi. El trimite subpăstori, însă aceştia trebuie să vorbească cu glasul Lui, căci altfel oile vor fi alungate în loc să fie adunate. Cuvintele lui Isus, „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 15:24), rostite pe când era gata să împlinească cererea femeii siro-feniciene, femeie atrasă de sunetul glasului Său, dovedeşte faptul că biata femeie păgână, care credea în El, era una dintre oile pierdute ale casei lui Israel. Înseamnă că Israel urmează să fie strâns prin predicarea evangheliei; fiindcă la a doua venire a lui Isus, chemarea Lui – „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34) – va fi rostită de acelaşi glas care acum spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Matei 11:28. Doar cei care ascultă acum aceste cuvinte, vor ajunge să răspundă chemării din ziua de pe urmă. 

Cuvântul evangheliei – cuvântul mântuirii – este cel care va reînnoi pământul, şi îl va popula cu oameni neprihăniţi ce au fost reînnoiţi prin acelaşi cuvânt. Aşa spune Domnul: „În curând cel încovoiat sub fiare [captivul exilat - KJV] va fi dezlegat; nu va muri în groapă, şi nu va duce lipsă de pâine. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care stârnesc marea şi fac să-i urle valurile, şi al cărui nume este Domnul oştirilor. Eu pun cuvintele Mele în gura ta, şi te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pământ nou, şi să zic Sionului: „Tu eşti poporul Meu!” Isaia 51:14-16. 

În plus faţă de ceea ce deja am prezentat din Scripturi, arătând foarte clar că numărul poporului Israel este făcut deplin doar prin aceia dintre neamuri care acceptă evanghelia, vom aminti aici încă două pasaje din Scriptură. Iar când citim, să nu uităm că tatăl întregului Israel, Avraam, a fost luat dintre neamuri, că a primit făgăduinţele şi binecuvântarea Duhului, înainte să fie tăiat împrejur, ca să se arată că Dumnezeu nu este părtinitor, ci toţi cei ce cred sunt Israel. 

Primul pasaj pe care îl vom lua în considerare, este capitolul cincisprezece din Fapte. Apostolii şi prezbiterii se adunaseră, nu pentru a stabili vreun punct de doctrină, nu pentru a elabora ceva nou, ci pentru a despovăra minţile noilor convertiţi dintre neamuri, care fuseseră tulburaţi de învăţători falşi. Petru a relatat cum au auzit neamurile evanghelia predicată prin gura lui, că au crezut şi că Dumnezeu le-a dat Duhul Sfânt, că „n-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă”, iar apoi, Petru a adăugat că şi Iudeii, la fel ca neamurile, pot să fie mântuiţi tot prin harul lui Hristos. Versetele 7-11.  

Apoi Iacov s-a adresat adunării, şi a zis: „Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: «După aceea, Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile, şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri, şi căruia îi sunt cunoscute din veşnicie.»” Fapte 15:14-18. 

Pasajul citat de Iacov este din Amos 9:11-12, iar versetele imediat următoare sunt acestea: „Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămânţa, când mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile. Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mânca roadele. Îi voi sădi în ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău!” Compară această ultimă frază cu promisiunea făcută lui David în 2 Samuel 7:10-11. 

Cortul, sau casa lui David, este ridicat doar prin predicarea evangheliei către neamuri; şi acesta este lucrul declarat de profetul din vechime. Că această predicare nu s-a făcut, sau nici cel puţin nu s-a început înainte de prima venire a Domnului nostru, nu a fost din cauza lui Dumnezeu şi nici a profeţilor Săi, ci din greşeala poporului, care nu a vrut să asculte. Dumnezeu a arătat în multe feluri cât de doritor era El să strângă în Israel pe toate neamurile. Fie ca niciun creştin din zilele noastre să nu repete necredinţa egoistă a poporului zis al lui Dumnezeu din vechime, şi să gândească despre Israel că va fi strâns în vreun alt fel decât prin credinţă în evanghelia lui Hristos, care este „pentru toţi oamenii”. 

Celălalt pasaj din Scriptură pe care îl vom aminti pe scurt în această conexiune, se află în al unsprezecelea capitol din Romani. Aici poporul lui Dumnezeu este numit măslin. Faptul acesta este în armonie cu Isaia 11:1, şi 53:2, unde Hristos este numit Odrasla (rădăcina - KJV). Unele dintre ramuri au fost tăiate „din pricina necredinţei lor”. Romani 11:17-20. Rădăcina este cea care face ramurile sfinte (Versetul 16), şi de aceea, când ramurile de măslin sălbatic sunt altoite în rădăcina aceasta sfântă, ele devin părtaşe „rădăcinii şi grăsimii măslinului”; însă rămân în măslin numai prin credinţă, şi pot fi oricând tăiate dacă sunt neglijente. Versetele 16-22. Ramurile care au fost tăiate din cauza necredinţei, vor fi altoite din nou, „dacă nu stăruiesc în necredinţă”. Versetul 23. În felul acesta vedem că atât iudeii cât şi neamurile în ce priveşte trupul se află în exact aceeaşi relaţie înaintea lui Dumnezeu. Evreul din naştere, dacă este necredincios, este despărţit de rădăcina, Isus Hristos, în timp ce acela dintre neamuri prin naştere, care crede, este unit cu El. Dar eşecul de a rămâne în credinţă va duce la tăierea celui convertit dintre neamuri, în timp ce evreul care fusese tăiat din pricina necredinţei, are aceleaşi privilegii pe care le are şi cel dintre neamuri, cu condiţia să fie ascultător de credinţă. 

„Nu vreau, fraţilor, să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi înţelepţi în părerile voastre: o orbire în parte a venit peste Israel, care va ţinea până va intra plinătatea neamurilor.” Versetul 25 - KJV. Orbirea în parte este soarta Israelului în prezent, deoarece Israel în prezent există doar în parte. Israel poate fi făcut deplin şi complet doar prin intrarea neamurilor în rândurile lor, adică a tuturor celor care cred. Când „va intra numărul deplin al neamurilor”, atunci va veni ceea ce este desăvârşit, chiar şi ziua cea desăvârşită. 

„Atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: «Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.»” Versetele 26-27; compară, de asemenea, cu Fapte 3:24-26. 

Observaţi legătura dintre versetele 25 şi 26. „O orbire în parte a venit peste Israel, care va ţinea până va intra plinătatea neamurilor. Şi astfel tot Israelul va fi mântuit” (KJV). Acesta e un fel de a spune că nu se poate ca tot Israelul să fie mântuit decât dacă vor fi aduse în el neamurile; şi este acelaşi lucru cu a spune că viitori israeliţi sunt acum socotiţi ca neamuri, dar la vremea potrivită ei vor intra în Israel; „şi va fi o turmă şi un păstor.” 

„Am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, după cum este scris: «Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.» Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Romani 3:9-10. 22-23. Însă pentru toţi cei asemenea acestora există speranţă; „fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare [i-a închis pe toţi în necredinţă] ca să aibă îndurare de toţi.” Romani 11:32.