„Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar. Şi Sarai a zis lui Avram: «Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.» Avram a ascultat cele spuse de Sarai.” Geneza 16:1-2.
Aceasta a fost marea greşeală a vieţii lui Avraam. Însă din greşeala lui a învăţat o lecţie, şi a fost înregistrată în scopul ca toţi să înveţe din lecţia aceasta. Vom presupune că cititorul este familiarizat cu consecinţele – cum Domnul i-a spus lui Avraam că nu Ismael, fiul lui Agar, era moştenitorul promis, ci Sara, nevasta lui avea să-i nască un fiu, şi cum Agar şi Ismael au fost alungaţi după naşterea lui Isaac. Aşa că vom trece la lecţiile importante pe care le învăţăm de aici.
În primul rând, ar trebui să învăţăm că este o nebunie ca omul să încerce să aducă la împlinire promisiunile lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a promis lui Avraam o sămânţă care nu se poate număra. Când a fost făcută făgăduinţa, era dincolo de orice posibilitate umană ca Avraam să aibă un fiu din soţia lui, însă a acceptat cuvântul Domnului, şi credinţa lui i-a fost socotită ca neprihănire. Faptul acesta în sine dovedea că sămânţa nu trebuia să fie una ca oricare alta, ci trebuia să fie o sămânţă a credinţei.
Însă, soţia lui nu avea credinţa pe care o avea el. Cu toate acestea ea gândea că are credinţă, şi fără îndoială şi Avraam gândea că lucrând după sfatul ei, lucra în armonie cu cuvântul Domnului. Greşeala lui a constat în faptul că a ascultat de glasul femeii lui în loc să asculte glasul Domnului. După raţionamentul lor, Dumnezeu le promisese o familie mare, însă întrucât era imposibil ca ea să aibă copii, li se părea evident că El intenţiona ca ei să folosească alte mijloace pentru a se realiza aceasta. În felul acesta tratează raţiunea umană făgăduinţele lui Dumnezeu.
Cât de îngust gândit era totul. Dumnezeu făcuse o promisiune, de aceea doar El o putea aduce la îndeplinire. Dacă un om face o promisiune, lucrul promis poate fi realizat şi de altul, însă în cazul acesta cel ce a promis nu se ţine de cuvânt. Aşa că, şi dacă ceea ce Domnul promisese ar fi putut fi obţinut prin planul adoptat, rezultatul ar fi fost că L-ar fi împiedicat pe Domnul să-Şi respecte cuvântul. De aceea, ei lucrau împotriva lui Dumnezeu. Însă făgăduinţele Lui nu pot fi îndeplinite de om. Ele pot fi îndeplinite doar în Hristos. Ne este destul de uşor tuturor să vedem aceasta din cazul de faţă. Cu toate acestea, de câte ori în propria noastră experienţă, în loc să aşteptăm ca Domnul să facă ce a promis, ne obosim de aşteptare şi încercăm să facem noi pentru El, şi avem eşecuri.
Spiritual şi literal
După ani de zile Dumnezeu Şi-a împlinit promisiunea în felul Său, însă nu a făcut aceasta până când Avraam şi soţia lui nu au crezut pe Domnul pe deplin. „Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.” Evrei 11:11. Isaac a fost rodul credinţei. „Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă.” Galateni 4:22-23.
Mulţi oameni trec cu vederea acest fapt. Ei uită că Avraam a avut doi fii, unul născut din roabă, şi unul din femeia liberă; unul născut în mod firesc, iar celălalt născut prin Duhul. De aici apare confuzia în legătură cu sămânţa „literală” şi cea „spirituală” a lui Avraam. Oamenii vorbesc ca şi cum cuvântul „spiritual” ar fi opusul cuvântului „literal”. Dar nu aşa stau lucrurile. „Spiritual” este opusul lui „firesc”, sau carnal.
Isaac a fost născut prin Duhul, cu toate acestea a fost la fel de real şi literal ca şi Ismael. La fel, adevărata sămânţă a lui Avraam sunt cei ce sunt spirituali, ceea ce nu-i face să fie mai puţin reali. Dumnezeu este duh, cu toate acestea este un Dumnezeu real. După ce a înviat, Hristos a avut un corp spiritual, cu toate acestea a fost o fiinţă reală, literală, şi la fel de palpabilă ca alte corpuri. La fel, după înviere, trupurile sfinţilor vor fi spirituale, cu toate acestea vor fi reale. Lucrurile spirituale nu sunt lucruri imaginare. De fapt, ceea ce este spiritual este mai real decât ceea ce este firesc, deoarece numai ce este spiritual va rămâne pentru veşnicie.
De aici reiese foarte evident că sămânţa pe care Dumnezeu a promis-o lui Avraam, sămânţă ce trebuia să fie ca nisipul mării şi ca stelele fără număr, şi care să moştenească ţara, este o sămânţă spirituală. Adică, este o sămânţă care se naşte prin mijlocirea Duhului lui Dumnezeu. Naşterea lui Isaac, la fel ca naşterea Domnului Isus, a fost miraculoasă. A fost supranaturală. Ambii s-au născut prin mijlocirea Duhului. În ambii avem o ilustraţie a puterii prin care noi devenim fii ai lui Dumnezeu, şi astfel moştenitori ai făgăduinţei.
Sămânţa lui Avraam după trup sunt Ismaeliţi. Ismael a fost un om sălbatic, „ca un măgar sălbatic printre oameni”. Geneza 16:12. Mai mult, era fiul unei roabe, şi de aceea nu era un fiu născut liber. Când a vorbit despre Eliezer, robul lui Avraam, Domnul deja specificase că sămânţa lui Avraam trebuia să fie liberă. De aceea, dacă Avraam şi-ar fi adus aminte doar aceste cuvinte ale Domnului, în loc să asculte de glasul soţiei lui, ar fi putut evita mult necaz.
Merită să stăruim mai mult asupra acestui aspect al subiectului, deoarece este multă confuzie în legătură cu adevărata sămânţă a lui Avraam, şi adevăratul Israel. Haideţi să amintim încă odată punctele principale:
Ismael a fost născut în mod firesc, şi de aceea nu putea fi el sămânţa. De aceea, cei ce sunt născuţi doar în mod firesc nu pot fi copii ai lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.
Isaac s-a născut prin Duhul, şi a fost adevărata sămânţă. „Numai din Isaac va ieşi o sămânţă”. Geneza 21:12. De aceea, copiii lui Avraam sunt doar cei născuţi din Duhul. „Voi, fraţilor, ca şi Isaac, sunteţi copii ai făgăduinţei”. Galateni 4:28.
Isaac a fost născut ca om liber. Doar aceia care sunt liberi sunt copiii lui Avraam. „De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode.” Galateni 4:31.
Ce înseamnă libertatea aceasta, ne-a arătat Domnul în vorbirea Lui adresată iudeilor, înregistrată în Ioan capitolul 8: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam, şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „veţi fi liberi!” „Adevărat, adevărat vă spun, le-a răspuns Isus, că oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul însă rămâne pururi. Deci, dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.” Ioan 8:31-36. Iar apoi le-a spus că dacă ar fi fost cu adevărat copiii lui Avraam, ar fi făcut faptele lui Avraam. Versetul 39.
Observăm şi aici ceea ce am învăţat din făgăduinţa redată în capitolul 15 din Geneza, şi anume că sămânţa promisă avea să fie o sămânţă neprihănită, întrucât a fost promisă doar prin Hristos, şi Avraam avea garanţia că o va primi doar prin credinţa lui. Rezumatul întregii chestiuni este acela că în făgăduinţa făcută lui Avraam este cuprinsă evanghelia, şi doar evanghelia. Orice încercare de a face ca făgăduinţele să se aplice altor persoane decât celor ce sunt ai lui Hristos prin Duhul, este o încercare de a anula promisiunile evangheliei lui Dumnezeu. Romani 4:14. „Dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă”. Galateni 3:29. „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Romani 8:9. Aşa că, dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, Duhul prin care a fost născut Isaac, nu este copil al lui Avraam, şi nu poate să pretindă nimic din făgăduinţă.