Semnul tăierii împrejur

Acum trebuie să mergem puţin mai departe cu studiul despre sigiliului acestui legământ, şi anume, tăierea împrejur. Ce semnifică şi ce este în realitate? Am văzut că semnifică neprihănirea ce se obţine prin credinţă. A fost dată lui Avraam ca un semn că el avea o asemenea neprihănire, sau ca o asigurare că a fost acceptat „în Preaiubitul Lui, în care avem răscumpărarea prin sângele Său, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”. Efeseni 1:6-7. Ce este de fapt tăierea împrejur, poate fi învăţat din următorul pasaj: 

„Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti legea; dar dacă tu calci legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur. Dacă deci, cel netăiat împrejur păzeşte poruncile legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ca o tăiere împrejur? Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova legii şi tăierea împrejur? Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” Romani 2:25-29. 

Faptul că avem Duhul arată că avem dreptul la moştenire, deoarece Duhul aduce neprihănirea, iar moştenirea este una a neprihănirii. Neprihănirea şi numai neprihănirea va locui pe noul pământ. 

În armonie cu textul de mai sus, avem următorul text: „Voi aveţi totul deplin în El, care este capul oricărei domnii şi stăpâniri. În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti.” Coloseni 2:10-11. 

Făgăduinţa lui Dumnezeu faţă de Avraam a fost făcută cu mult înainte de timpul despre care scriem. Realizarea legământului este raportată în capitolul cincisprezece din Geneza. Dar după ce a fost făcut legământul, Avraam a căzut în greşeala raportată în capitolul şaisprezece. El şi-a văzut greşeala, s-a pocăit de ea şi s-a întors din nou spre Domnul în credinţă deplină, primind asigurarea iertării şi acceptării; iar tăierea împrejur i-a fost dată ca un semn de aducere aminte a acestei greşeli. 

Pasajele pe care le-am citit din Noul Testament despre tăierea împrejur nu afirmă ceva nou. Tăierea împrejur a fost întotdeauna ceea ce se spune acolo că este. Întotdeauna a fost semnul existenţei neprihănirii în inimă, şi nu avea nicio semnificaţie dacă neprihănirea aceea era absentă. Adevărul acesta este clar indicat în Deuteronom 30:5-6: „Domnul, Dumnezeul tău te va aduce în ţara pe care o stăpâneau părinţii tăi, şi o vei stăpâni; îţi va face bine, şi te va înmulţi mai mult decât pe părinţii tăi. Domnul, Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.” 

De ce semnul exterior?

Se pune în mod natural întrebarea: De ce i-a fost dat lui Avraam semnul exterior al tăierii împrejur, dacă el avea deja tot ce implica acesta? Dacă tăierea împrejur este aceea a inimii prin Duhul şi înseamnă de fapt deţinerea neprihănirii prin credinţă, iar Avraam a avut-o înainte de a primi semnul tăierii împrejur, de ce a mai fost dat semnul? 

Este o întrebare rezonabilă şi din fericire se poate răspunde foarte uşor. Cititorul va observa mai întâi că ceea ce a primit Avraam este numit în Romani 4:11 „semnul tăierii împrejur”. El avea deja adevărata tăiere împrejur. În armonie cu aceasta este afirmaţia că ceea ce era făcut de mâini, în carne, era doar „numită tăiere împrejur”. Efeseni 2:11. Nu era tăierea împrejur în realitate. 

Motivul pentru care a fost dat acest semn, care era doar un semn, care nu aducea nimic posesorului şi care era un semn fals dacă neprihănirea credinţei nu era în inimă, va fi văzut când vom lua în considerare ce s-a întâmplat după ce a fost făcut legământul cu Avraam. El a intrat într-un aranjament al cărui scop era să îndeplinească făgăduinţa Domnului. Avraam şi Sara au crezut că făgăduinţa urma să se realizeze, dar au crezut că trebuie să o îndeplinească ei. Însă, de vreme ce făgăduinţa se referea la o moştenire a neprihănirii, gândul că ei o pot îndeplini este de fapt ideea foarte răspândită, că oamenii pot îndeplini neprihănirea lui Dumnezeu. De aceea, când Dumnezeu a repetat legământul, i-a dat lui Avraam un semn care să îi amintească întotdeauna de încercarea lui de a îndeplini făgăduinţa lui Dumnezeu, şi de eşecul său. Nu i-a adus nimic, dimpotrivă, a fost un semn de aducere aminte că nu putea face nimic prin sine însuşi, şi că totul trebuia făcut în el şi pentru el de către Domnul. Tăierea unei părţi din carne arăta că făgăduinţa nu trebuia câştigată prin puterea omului, ci prin Duhul. Ismael a fost născut în mod firesc, dar Isaac a fost născut prin Duhul. 

Acelaşi scop trebuia să îl aibă şi pentru descendenţii lui. Trebuia să le păstreze în continuu înainte greşeala părintelui lor Avraam, avertizându-i ca să nu facă aceeaşi greşeală. Trebuia să le arate aceasta: „carnea nu foloseşte la nimic”. Ioan 6:63. Mai târziu ei au pervertit semnul şi au pretins că posedarea lui era o asigurare a neprihănirii lor, fie că păzeau, fie că nu păzeau legea. Au crezut că semnul acesta le aducea neprihănirea şi îi făcea favoriţii lui Dumnezeu. Dar apostolul Pavel prezintă adevărul despre această problemă, spunând: „Cei tăiaţi împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus, şi  care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti” („nu avem nici o încredere în carne” - KJV). Filipeni 3:3. Iudeii au ajuns să-l vadă ca aducându-le totul, deoarece se încredeau în propria lor neprihănire, pe când singurul lui scop era să îi înveţe să nu îşi pună încrederea în ei înşişi.