Când păstorii umili de pe câmpiile Betleemului au fost surprinşi de strălucirea slavei Domnului revărsată în jurul lor pe când îşi vegheau turmele în timpul nopţii, temerile le-au fost liniştite de glasul îngerului Domnului, care le-a spus: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” Luca 2:10-11. Mesajul acesta al îngerului ar putea foarte bine să fie redat astfel: „Vă aduc evanghelia, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul.” Din mesajul acesta rostit către păstori, învăţăm câteva lucruri importante.
Că evanghelia este un mesaj care aduce bucurie. „Împărăţia lui Dumnezeu este (…) neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Romani 14:17. Hristos este uns cu „un untdelemn de bucurie” (Evrei 1:9), şi El dă „un untdelemn de bucurie în locul plânsului”. Isaia 61:3.
Este o solie a salvării din păcat. Ştim aceasta pentru că mai înainte, acelaşi înger îi vorbise lui Iosif despre naşterea acestui copil, şi îi zisese: „Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Matei 1:21.
Este ceva ce priveşte pe fiecare om – „va fi (…) pentru tot norodul”. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3:16.
Aceste gânduri constituie o asigurare suficientă pentru fiecare om, însă ca şi cum ar fi vrut să întărească faptul că, în ce priveşte evanghelia, săracii au aceleaşi drepturi cu cei bogaţi, naşterea lui Hristos a fost vestită mai întâi unor oameni cu o poziţie socială dintre cele mai umile. Vestea cea bună nu a fost adusă la cunoştinţă mai întâi marilor preoţi sau cărturarilor, nici celor bogaţi, ci păstorilor. Aşadar evanghelia nu se află dincolo de puterea de înţelegere a celor fără educaţie. Hristos Însuşi s-a născut şi a crescut într-o sărăcie lucie. El a predicat evanghelia săracilor, iar „gloata cea mare Îl asculta cu plăcere”. Marcu 12:37. Întrucât gloata, oamenii de rând, care sunt de fapt majoritatea în întreaga lume, Îl ascultau cu plăcere, nu încape nicio îndoială că evanghelia este o solie pentru întreaga lume.
„Dorinţa tuturor neamurilor”
Deşi evanghelia se vesteşte mai întâi săracilor, ea nu este ceva îngust sau lipsit de nobleţe. Hristos S-a făcut sărac pentru ca noi să fim îmbogăţiţi. Marele apostol, cel care a fost ales să ducă solia evangheliei înaintea împăraţilor şi marilor oameni ai pământului, în timp ce nădăjduia să viziteze capitala lumii, a spus: „mie nu mi-e ruşine de evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede”. Romani 1:16.
Unicul lucru pe care toţi oamenii îl caută, este puterea. Unii o caută cu ajutorul bogăţiei, alţii prin mijloace politice, alţii o caută prin a-şi asigura o educaţie, iar alţii şi alţii prin tot felul de alte mijloace. Însă, pe orice cale s-ar angaja oamenii, ţinta este aceeaşi: un anume fel de putere. În inima fiecărui om există o stare de nelinişte, o dorinţă neîmplinită, pusă acolo de Însuşi Dumnezeu. Ambiţia nebunească ce-i împinge pe unii să caute a se ridica pe seama altora, goana neîncetată după bogăţie, aruncarea nechibzuită în cercul vicios al plăcerilor, toate sunt încercări zadarnice de satisfacere a acestei dorinţe.
Dumnezeu nu a pus în inima omenească setea după niciuna dintre acestea. Faptul că omul le caută este de fapt o pervertire a acelei dorinţe pe care Dumnezeu a implantat-o în pieptul omului. El doreşte ca omul să aibă puterea Lui, însă niciunul dintre lucrurile pe care oamenii le caută în mod obişnuit, nu pot să le dea puterea aceasta. Ca urmare, niciunul dintre aceste lucruri nu pot să dea omului satisfacţie. Se poate ca oamenii să îşi pun o limită când se gândesc la bogăţia pe care plănuiesc să o adune, în ideea deşartă că ajungând la limita aceea vor fi mulţumiţi, însă când ajung la ţinta propusă sunt mai lipsiţi de satisfacţie ca oricând. Atunci încep să caute satisfacţia adunând mai multă bogăţie, fără să-şi dea seama că dorinţa inimii nu poate fi împlinită niciodată pe calea aceasta.
Cel care a implantat dorinţa aceasta este singurul care o poate satisface. Dumnezeu este manifestat în Hristos, iar Hristos cu adevărat este „dorinţa tuturor popoarelor” (Hagai 2:7 – KJV), deşi sunt atât de puţini cei care cred că numai în El există odihnă desăvârşită şi împlinire deplină. Fiecărui muritor lipsit de împlinire îi este făcută invitaţia: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!” Psalmul 34:8-9. „Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Se satură de belşugul casei Tale şi-i adăpi din şuvoiul desfătărilor Tale.” Psalmul 36: 7-8.
În lumea aceasta oamenii doresc să aibă putere, iar Domnul vrea ca ei să aibă putere. Însă puterea pe care o caută oamenii nu poate decât să-i ducă la ruină, pe când puterea pe care Dumnezeu doreşte ca ei să o aibă, este puterea care îi salvează. Evanghelia aduce tuturor oamenilor puterea aceasta, iar puterea aceasta nu este altceva mai puţin decât puterea proprie a lui Dumnezeu. Isus Hristos este „puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:24), aşa se face că numai în El pot fi satisfăcute dorinţele inimii. Haideţi să vedem ce fel de putere este puterea pe care ne-o dă El, întrucât odată ce descoperim cum este puterea aceasta, vom avea sub ochi toată evanghelia.
Puterea evangheliei
În viziunea pe care a avut-o ucenicul iubit referitor la timpul din imediata apropiere a revenirii Domnului, mesajul evangheliei care pregăteşte oamenii pentru acest eveniment, este descris astfel:
„Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o evanghelie veşnică pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” Apocalipsa 14:6-7.
În versetele de mai sus este stabilit în mod clar faptul că predicarea evangheliei constă în predicarea lui Dumnezeu ca Creator al tuturor lucrurilor, şi în chemarea adresată oamenilor de a se închina Lui în calitate de Creator. Înţelegerea aceasta corespunde cu ceea ce am citit în epistola către Romani, şi anume că evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire”. Cum este puterea lui Dumnezeu, vom vedea ceva mai departe acolo unde apostolul, vorbind despre păgâni, spune: „ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale lui Dumnezeu, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El.” Romani 1:19-20.
Aceasta înseamnă că, de când a fost creată lumea, oamenii au avut capacitatea de a vedea puterea cea veşnică a lui Dumnezeu, şi ar fi văzut-o dacă şi-ar fi folosit simţurile, întrucât aceasta se vede în mod clar în lucrurile făcute de El. Creaţiunea dovedeşte puterea lui Dumnezeu. Aşadar, puterea lui Dumnezeu este o putere care creează. Iar întrucât evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, înseamnă că evanghelia este manifestarea acestei puteri care creează pentru a scoate oamenii din păcat.
Dar am văzut de asemenea că evanghelia este vestea bună a mântuirii prin Hristos. Evanghelia constă în a-L predica pe Hristos şi pe El răstignit. Apostolul spune: „Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc evanghelia, nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 1:17-18.
Iar mai departe spune: „noi propovăduim pe Hristos cel răstignit care, pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri, o nebunie, dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 1:23-24. Acesta este motivul pentru care apostolul a spus: „Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.” 1 Corinteni 2:1-2.
A predica pe Hristos şi pe El răstignit înseamnă a predica puterea lui Dumnezeu, şi de aceea înseamnă a predica evanghelia, întrucât evanghelia este puterea lui Dumnezeu. Gândul acesta este în deplină armonie cu faptul că a predica evanghelia constă în a prezenta pe Dumnezeu ca creator, întrucât puterea lui Dumnezeu este putere creatoare, iar Hristos este Cel prin care au fost create toate lucrurile. Nimeni nu Îl poate predica pe Hristos fără să Îl prezinte drept creator. Cu toţii trebuie să onoreze pe Fiul tot aşa cum Îl onorează pe Tatăl. Orice predicare ce nu scoate în evidenţă faptul că Isus Hristos este creator al tuturor lucrurilor, nu este o predicare a evangheliei.
Creaţie şi răscumpărare
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. (…) Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut nu a fost făcut fără El. (…) Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr.” Ioan 1:1. 3. 14. „Prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpânirii. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.” Coloseni 1:16-17.
Haideţi să acordăm mai multă atenţie ultimului text, şi să vedem cum se întâlnesc în Hristos creaţia şi răscumpărarea. În versetele care preced acest text citim că Dumnezeu „ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului Său iubit, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor”. Versetele 13-14. Iar apoi, după o scurtă remarcă despre cine este Hristos, apostolul ne spune în ce fel avem răscumpărarea prin sângele Lui. Iată explicaţia: „Toate au fost făcute prin El (...) .”
A predica evanghelia veşnică înseamnă a-L predica pe Hristos, puterea creatoare a lui Dumnezeu, singura putere prin care mântuirea este posibilă. Puterea prin care Hristos salvează oamenii din păcat este puterea aceea prin care El a creat lumile. Noi avem răscumpărarea prin sângele Lui. Pentru a predica crucea, trebuie să predicăm puterea lui Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu este puterea care creează. De aceea predicarea crucii lui Hristos are în ea puterea creatoare, care este puterea ce ne răscumpără. Cu siguranţă puterea aceasta este suficientă pentru orice om. Nu e de mirare că apostolul exclamă: „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.” Galateni 6:14.
Taina lui Dumnezeu
Pentru unii poate că este ceva nou gândul că răscumpărarea şi creaţia sunt aceeaşi putere. Însă pentru toţi oamenii este, şi trebuie să rămână pentru totdeauna o taină. Evanghelia însăşi este o taină. Apostolul Pavel dorea ca fraţii să se roage pentru el, ca să i se dea putere „să facă cunoscută taina evangheliei”. Efeseni 6:19. În altă parte el spune că a fost făcut slujitor al evangheliei, după darul harului lui Dumnezeu care i s-a dat prin lucrarea eficientă a puterii Lui, pentru ca el să vestească „neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos, şi să pună în lumină înaintea tuturor, care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile”. Efeseni3:8-9. Vedem şi aici că taina evangheliei este taina creaţiei.
Taina aceasta a fost adusă la cunoştinţa apostolului prin revelaţie. Cum i s-a făcut cunoscută această revelaţie, aflăm din epistola către Galateni, unde el ne spune: „Fraţilor, vă mărturisesc că evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.” Şi pentru a face lucrurile şi mai clare, spune: „când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său, a găsit (…) cu cale să descopere în mine pe Fiul Său ca să-L vestesc printre neamuri, îndată n-am întrebat pe niciun om.” Galateni 1:11-12; 15-16.
Haideţi să rezumăm ultimele puncte:
1. Evanghelia este o taină.
2. Este o taină care ni se face cunoscută prin descoperirea lui Isus Hristos.
3. Nu doar că Isus Hristos i-a descoperit lui Pavel taina aceasta, ci el a fost făcut să o înţeleagă prin faptul că Isus Hristos S-a descoperit în el. Mai întâi, Pavel a trebuit să cunoască evanghelia înainte să o poată predica altora, şi unicul fel în care a putut fi făcut să o cunoască, a fost prin a-L avea pe Hristos descoperit în el. De aceea, concluzia este că evanghelia înseamnă descoperirea lui Isus Hristos, în oameni.
Concluzia aceasta este exprimată în mod limpede de apostol în alt loc, în care spune că el a fost făcut slujitor al acesteia „după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei”. Coloseni 1:25-27.
Aşadar, suntem pe deplin asiguraţi că evanghelia este descoperirea lui Hristos în oameni, iar predicarea ei constă în a face de cunoscut oamenilor faptul că Hristos locuieşte în ei. Înţelegerea aceasta este în acord cu declaraţia îngerului care a spus că lui Isus Îi vor pune numele Emanuel, „care tălmăcit, înseamnă: «Dumnezeu este cu noi»”. Matei 1:23. De asemenea, este în concordanţă cu declaraţia apostolului care spune că taina lui Dumnezeu este „Dumnezeu descoperit în trup”. Viaţa lui Isus trebuie să se manifeste în trupul muritor, până când El va veni iarăşi. Când îngerii au adus la cunoştinţa păstorilor naşterea lui Isus, s-a făcut cunoscut faptul că Dumnezeu a venit la om în trup omenesc, iar când s-a spus că vestea aceasta bună va fi pentru toţi oamenii, s-a descoperit faptul că taina locuirii lui Dumnezeu în trupul omenesc urma să fie vestită tuturor oamenilor, şi repetată în toţi cei ce vor crede în El.
Să rezumăm ceea ce am învăţat până aici:
1. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire. Mântuirea are loc numai prin puterea lui Dumnezeu, şi oriunde este puterea lui Dumnezeu, acolo este mântuire.
2. Hristos este puterea lui Dumnezeu.
3. Dar mântuirea lui Hristos vine prin cruce; de aceea, crucea lui Hristos este puterea lui Dumnezeu.
4. Aşadar, a predica evanghelia înseamnă a predica pe Hristos, şi a-L predica pe Hristos răstignit.
5. Puterea lui Dumnezeu este puterea care creează toate lucrurile. De aceea, a predica pe Hristos şi pe El răstignit, înseamnă a predica puterea creatoare a lui Dumnezeu pusă în acţiune pentru salvarea oamenilor.
6. Lucrul acesta este adevărat, deoarece Hristos este creatorul tuturor lucrurilor.
7. Nu doar atât, ci în El au fost create toate lucrurile. El este întâiul născut din toată zidirea. Când El a fost născut, „în zilele veşniciei” (Mica 5:2), în mod virtual au fost create toate lucrurile, deoarece toată creaţia este în El. Materia din care au fost făcute toate lucrurile, şi puterea prin care au fost făcute să apară, erau în Hristos. Aceasta este o descriere a tainei pe care numai mintea lui Dumnezeu o poate cuprinde.
8. Taina evangheliei este Dumnezeu manifestat în trupul omenesc. Hristos pe pământ a fost „Dumnezeu cu noi”. Iar Hristos locuind în inimile oamenilor prin credinţă, este toată plinătatea lui Dumnezeu în ei.
9. Aceasta înseamnă nimic mai puţin decât energia creatoare a lui Dumnezeu lucrând în oameni prin Isus Hristos, pentru salvarea lor. „Dacă este cineva în Hristos, este o nouă creaţie.” 2 Corinteni 5:17 - KJV. „Noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi (creaţi) în Isus Hristos pentru faptele bune.” Efeseni 2:10.
La toate acestea face referire apostolul când spune că a predica bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos înseamnă a face oamenii să vadă „care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile prin Isus Hristos”. Efeseni 3:9.
Un rezumat
În pasajul următor din Scriptură, avem bine rezumate detaliile acestei taine: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său, pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile cele din ceruri, şi cele de pe pământ. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului, aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. De aceea şi eu (…) nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti.” Efeseni 2:3-20.
Vom remarca punctele principale din această declaraţie:
1. Toate binecuvântările ne sunt date în Hristos. „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Romani 8:32.
2. Darul acesta prin care ni se dau toate lucrurile în Hristos, este în acord cu faptul că El ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii, pentru ca în El să obţinem sfinţirea. „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos.” 1 Tesaloniceni 5:9.
3. În alegerea aceasta, destinul stabilit pentru noi a fost acela ca noi să fim fii.
4. De aceea, ne-a primit în prea iubitul Lui.
5. În Prea Iubitul Lui avem răscumpărarea prin sângele Lui.
6. Toate acestea înseamnă aducerea la cunoştinţa noastră a tainei aceleia că, la împlinirea vremurilor, El va strânge împreună într-o singură casă toate lucrurile în Isus Hristos, cele din cer şi cele de pe pământ.
7. Toate acestea fiind planul hotărât al lui Dumnezeu, înseamnă că în Hristos am obţinut deja o moştenire, fiindcă Dumnezeu face ca totul să acţioneze pentru realizarea planului voii Sale. „Domnul este partea mea de moştenire.” Psalmul 16:5.
8. Toţi cei ce cred în Hristos sunt pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care este denumit Duhul Sfânt al făgăduinţei, deoarece El este certitudinea moştenirii făgăduite.
9. Pecetea Duhului Sfânt este garanţia că vom primi moştenirea, zălog care ne este dat să-l avem ca certitudine până la răscumpărarea celor câştigate de Dumnezeu. „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” Efeseni 4:30.
10. Cei care au Duhul ca pecete, cunosc bogăţiile slavei moştenirii; adică, realitatea slavei moştenirii viitoare este deja a lor acum, prin Duhul.
Am văzut că evanghelia descoperă faptul că există o moştenire. De fapt, taina evangheliei este în mod real posesia asupra moştenirii, deoarece în El am obţinut moştenirea. Să vedem ce ne spune capitolul opt din Romani despre aceasta. Nu vom cita versetele în întregime, ci doar le vom rezuma.
Cei care au Duhul Sfânt al făgăduinţei sunt fii ai lui Dumnezeu. „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” Versetul 14. Şi, dacă suntem copii, în mod necesar suntem moştenitori; moştenitori ai lui Dumnezeu, deoarece suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă suntem moştenitori ai lui Dumnezeu, suntem împreună moştenitori cu Hristos. Ceea ce Hristos doreşte să ştim mai mult ca orice, este faptul că Tatăl ne-a iubit întocmai cum L-a iubit pe El.
Dar ce moştenim noi împreună cu Hristos? – Tot ceea ce este creat, deoarece Tatăl L-a făcut pe El „moştenitor al tuturor lucrurilor” (Evrei 1:2), şi a mai spus că „cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri”. Apocalipsa 21:7. Faptul acesta este arătat de ceea ce scrie în continuare în Romani 8. Noi suntem acum copii ai lui Dumnezeu, dar slava copiilor lui Dumnezeu încă nu s-a arătat. Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu, cu toate acestea nu a fost recunoscut ca atare de către lume; „lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El”. 1 Ioan 3:1. Dacă avem Duhul, atunci avem „bogăţia slavei moştenirii” (Efeseni 1:18); iar slava se va descoperi în noi la vremea potrivită, într-o măsură care va întrece cu mult toate suferinţele din prezent.
„De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.” Romani 8:19-23.
Omul a fost creat ca fiu al lui Dumnezeu, dar din cauza păcatului a devenit fiu al mâniei, ba chiar fiu al Satanei de care a ascultat, în loc să asculte de Dumnezeu. Însă, prin harul lui Dumnezeu în Hristos, cei care cred sunt făcuţi fii ai lui Dumnezeu, şi primesc Duhul Sfânt. În felul acesta sunt sigilaţi ca moştenitori până la eliberarea stăpânirii răscumpărate, adică a întregii creaţii, care aşteaptă să fie eliberată, atunci când slava se va descoperi în fiii lui Dumnezeu.