Pentru a putea înţelege ce vrea să spună Scriptura când ne prezintă necesitatea imperioasă de a cultiva credinţa, este esenţial să ştim, înainte de toate, ce este credinţa.
În mod evident, a cere unei persoane să cultive credinţa, în timp ce persoana respectivă nu are o cunoaştere inteligentă a ceea ce este credinţa, nu e de mare folos. Şi este trist, dar din păcate adevărat, că, deşi Domnul a prezentat cât se poate de clar în Scriptură acest subiect, există mulţi membri ai bisericii care nu ştiu ce este credinţa. Ei pot şti care este definiţia credinţei, dar nu ştiu ce este credinţa în sine; ei nu înţeleg ideea exprimată în definiţie.
Din acest motiv, nu ne vom ocupa acum de definiţie, ci vom cita şi studia o ilustraţie a credinţei — un exemplu care va scoate la lumină ideea, în aşa fel încât oricine să o vadă limpede.
Credinţa vine „prin Cuvântul lui Hristos”. Deci, trebuie să o căutăm în Cuvânt.
Într-o zi, un sutaş a venit la Isus şi i-a spus: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuieşte cumplit.’ Isus i-a zis: ‘Am să vin şi să-l tămăduiesc.’ ‘Doamne’, a răspuns sutaşul, ‘nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit…’ Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat, şi a zis celor ce veneau după El: ‘Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare’” (Mat. 8:6-10).
Aici Isus arată ce este credinţa. Când descoperim în ce constă aceasta, am găsit credinţa. A şti ce este aceasta înseamnă a şti ce este credinţa. Nu încape nici o îndoială, pentru că Hristos este „Căpetenia („Autorul”, trad. eng.) credinţei”, iar El spune că ceea ce a manifestat sutaşul a fost „credinţă”, da, chiar „o credinţă aşa de mare”.
În ce constă această credinţă? Sutaşul dorea ca Isus să facă un anumit lucru. Dar când Domnul a spus „Am să vin” ca să vindec pe rob, sutaşul L-a oprit spunându-I: „Zi numai un cuvânt” („spune numai cuvântul”, trad. eng.) şi se va face.
Cine se aştepta sutaşul că va face lucrarea? „NUMAI cuvântul”. De ce depindea sutaşul pentru vindecarea robului său? — „NUMAI de cuvânt”.
Iar Domnul Isus spune că aceasta este credinţă. Deci: frate, soră, ce este credinţa?