Capitolul unsprezece din Romani încheie discuţia importantă despre poporul Israel. În fiecare dintre aceste trei^[1] capitole ni se demonstrează cât se poate de limpede că neamurile, dacă cred, au acelaşi drepturi ca iudeii, şi că aceştia din urmă pierd, prin necredinţă, toate privilegiile poporului lui Dumnezeu. Nimic nu ar putea arăta mai clar, decât o fac aceste capitole, că toţi oamenii sunt la acelaşi nivel şi că făgăduinţele lui Dumnezeu aparţin tuturor celor care cred, indiferent de naştere sau ţară.

¹Întreb atunci: Nu cumva Şi-a lepădat Dumnezeu poporul? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. ²Dumnezeu nu Şi-a lepădat poporul, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi oare ce spune Scriptura despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când spune: ³Doamne, pe profeţii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au dărâmat; am rămas numai eu şi caută să-mi ia viaţa? ⁴Dar ce-i răspunde Dumnezeu? Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal. ⁵Tot aşa, şi în vremea de acum este o rămăşiţă potrivit unei alegeri prin har. ⁶Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. (Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.) ⁷Ce urmează deci? Că Israel n-a dobândit ceea ce căuta, iar cei aleşi au dobândit, pe când ceilalţi au fost împietriţi, ⁸după cum este scris: Dumnezeu le-a dat un duh de amorţire, ochi cu care să nu vadă şi urechi cu care să n-audă, până în ziua de astăzi. ⁹Şi David zice: Facă-se masa lor cursă şi laţ, prilej de cădere şi de plată dreaptă. ¹⁰ Să li se întunece ochii ca să nu vadă şi spinarea să li se încovoaie mereu. ¹¹Întreb deci: S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin abaterea lor, (a venit) mântuirea neamurilor, ca să stârnească gelozia lui Israel; ¹²şi dacă abaterea lor a fost bogăţie pentru lume, iar paguba lor, bogăţie pentru neamuri, cu atât mai mult va fi plinătatea întoarcerii lor! ¹³V-o spun vouă, neamurilor: atât cât sunt eu însumi apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea, ¹⁴doar-doar voi stârni gelozia celor din neamul meu şi-i voi mântui pe unii din ei. ¹⁵Căci dacă lepădarea lor a însemnat împăcarea lumii, ce va fi primirea lor, dacă nu viaţă din morţi? ¹⁶Iar dacă pârga este sfântă, şi aluatul este sfânt; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte. ¹⁷Dar dacă unele ramuri au fost rupte, iar tu, deşi eşti măslin sălbatic, ai fost altoit între cele rămase şi ai ajuns părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, ¹⁸nu te făli faţă de ramuri! Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. ¹⁹Atunci vei spune: „Ramurile au fost rupte ca eu să fiu altoit.” ²⁰Bine spus: din pricina necredinţei au fost rupte, iar tu prin credinţă stai în picioare! Nu te îngâmfa, ci teme-te! ²¹Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nici pe tine nu te va cruţa. ²²Vezi deci bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă vei stărui în această bunătate; altfel, vei fi tăiat şi tu!

Nefiind lepădat

Apostolul Pavel ştia că Dumnezeu nu şi-a lepădat poporul, descendenţii lui Avraam pe linie genealogică, iar dovada sa era faptul că el însuşi fusese acceptat de Dumnezeu. Dacă naţiunea (poporul) iudeu ar fi fost lepădat de Dumnezeu, atunci nu ar mai fi fost nicio speranţă pentru Pavel, deoarece el era „evreu din evrei”. Expresia „Doamne fereşte”^[2] îi încurcă pe mulţi. Ideea ar fi că Pavel se ruga ca Domnul să nu-şi lepede poporul, de teamă ca nu cumva şi el să fie lepădat. În loc de „Doamne fereşte” puneţi „nicidecum”^[3]. Atunci totul este clar. Astfel: „Întreb atunci: Nu cumva Şi-a lepădat Dumnezeu poporul? Nicidecum!” Cum dovedeşti acest lucru? Ei bine, „căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin”.

Cine este respins?

Deşi Dumnezeu nu şi-a lepădat poporul, ei erau pe o cale greşită. Faptul că Dumnezeu nu i-a lepădat nu demonstrează că ei vor fi mântuiţi. Pavel a dat de înţeles că exista primejdia ca el însuşi, după ce predicase altora, să fie lepădat. (1 Corinteni 9:27). Totuşi, totul depindea numai de el. Nu exista nicio primejdie ca Dumnezeu să-l lepede împotriva voinţei sale. Acestea sunt cuvintele Domnului: „Pe cel ce vine la Mine nicidecum nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6:37). Şi toţi pot veni, căci El spune, de asemenea, că poate veni „cine vrea”. Dumnezeu nu leapădă pe nimeni, dar dacă ei Îl resping cu hotărâre, atunci, deoarece El nu forţează pe nimeni, nu are altă alternativă decât să-i lase în voia lor.

„Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna şi nimeni nu ia seama, fiindcă lepădaţi toate sfaturile Mele, şi nu vă plac mustrările Mele (…). De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor, şi se vor sătura cu sfaturile lor. Căci împotrivirea proştilor îi ucide, şi liniştea nebunilor îi pierde. (Proverbe 1:24-32).

Dumnezeu îşi întinde mâinile „spre un popor neascultător şi care întoarce vorba”. (Romani 10:21). Stă în puterea lor să spună dacă vor să fie mântuiţi. Dumnezeu primeşte pe oricine, singura problemă este: Îl vor accepta ei pe El?

Rămăşiţa

Din exemplul din vremea lui Ilie învăţăm ceva în plus despre problema acceptării şi respingerii. Pe atunci se părea că tot Israelul se depărtase de Domnul, însă existau şapte mii de bărbaţi care nu se închinaseră la Baal. „Tot aşa, şi în vremea de acum este o rămăşiţă potrivit unei alegeri prin har.” Harul lui Dumnezeu se arată la toţi oamenii şi este dat tuturor. Cei care acceptă harul sunt aleşi, indiferent din ce trib sau naţiune ar face ei parte. Cu toate că planul mântuirii îmbrăţişează întreaga lume, faptul că numai câţiva din fiecare popor sau generaţie îl acceptă este din nefericire o realitate. „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită.” (Romani 9:27, Fidela)

Măslinul

Deşi există anumite expresii în capitolul unsprezece din Romani care sunt dificil de înţeles, capitolul privit în întregime este foarte simplu. Poporul lui Dumnezeu este comparat cu un măslin, iar relaţia tuturor oamenilor faţă de Dumnezeu este prezentată prin altoire. Înainte de a studia în detaliu această ilustraţie trebuie, pentru un moment, să discutăm despre cetăţenia în cadrul Israelului.

În capitolul doi din Efeseni descoperim că în calitate de neamuri, efesenii fuseseră „fără drept de cetăţenie în Israel”, „fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume”. Cu alte cuvinte, cei care nu sunt cetăţeni în Israel sunt fără Dumnezeu, sau, cei care sunt fără Dumnezeu, sunt fără drept de cetăţenie în Israel.

Însă, Hristos este unica manifestare a lui Dumnezeu faţă de om, iar El „a venit la ai Săi, şi ai Săi nu l-au primit”. (Ioan 1:11). Prin urmare, marea masă a poporului iudeu erau fără Dumnezeu, după cum erau şi păgânii şi, în consecinţă, ei erau fără drept de cetăţenie în Israel. În acelaşi capitol din Efeseni se arată că Hristos a venit ca să împace atât pe iudei, cât şi pe neamuri cu Dumnezeu, arătând că ambele categorii erau despărţite de El. Mai departe, în acelaşi capitol, se spune că în Israel cetăţenii constituie „casa lui Dumnezeu”, fiind formată din sfinţi, cei care sunt împăcaţi cu Dumnezeu. Numai aceştia nu sunt „nici străini nici oaspeţi ai casei” (Efeseni 2:19) lui Israel.

Originea lui Israel

Numele a apărut pentru prima dată în acea noapte când Iacov s-a luptat cu Domnul şi în cele din urmă, prin credinţa sa, a obţinut binecuvântarea pe care o căutase. El nu putuse să obţină nimic prin puterea sa fizică. Într-adevăr, o singură atingere din partea Domnului fusese suficientă pentru a-l aduce într-o stare de totală neputinţă, dar biruinţa a obţinut-o, fiind numit Israel – prinţul lui Dumnezeu – atunci când, în starea sa de absolută neputinţă, el s-a aruncat asupra Domnului în credinţă. Acest titlu a fost aplicat tuturor descendenţilor săi, deşi el aparţinea cu stricteţe numai celor care aveau o credinţă vie în Dumnezeu, tot aşa după cum noi folosim termenul de „creştin” pentru a-i desemna pe cei care sunt în „biserică”, fără a intenţiona să spunem că aceştia îl cunosc cu adevărat pe Domnul.

Fiecare trebuie să fie altoit - Romani 11:23-26

²³Dar şi aceia, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască din nou. ²⁴Fiindcă, dacă tu ai fost tăiat dintr-un măslin sălbatic din fire şi ai fost altoit, peste fire, într-un măslin bun, cu atât mai mult vor fi altoiţi aceştia, ramurile fireşti, în propriul lor măslin. ²⁵Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să fiţi în necunoştinţă cu privire la taina aceasta: o parte din Israel rămâne împietrită până la plinătatea întoarcerii neamurilor. ²⁶Şi astfel, tot Israelul va fi mântuit, după cum stă scris: Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.

Un popor neprihănit

Se vorbeşte mult despre necredinţa copiilor lui Israel, dar au fost vremuri când ei, ca popor întreg, au arătat credinţă într-o măsură deosebită. Un singur exemplu va fi suficient pentru moment: „Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost înconjurate şapte zile.” (Evrei 11:30). De treisprezece ori a mărşăluit întreaga oştire în jurul cetăţii, în aparenţă fără niciun scop, fără niciun murmur. O asemenea credinţă arată că atunci au fost un popor neprihănit, în strânsă legătură cu Dumnezeu, căci, „fiindcă am fost îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos”. (Romani 5:1). Atunci numele reprezenta adevăratul lor caracter, ei erau cu adevărat israeliţi. Ei călcau „pe urmele credinţei pe care o avea tatăl nostru Avraam”.

Ramuri tăiate

Însă ei nu au păstrat credinţa. „Fiindcă suntem făcuţi părtaşi ai lui Cristos, dacă ţinem strâns începutul încrederii noastre neclintit până la sfârşit.” (Evrei 3:14, Fidela). Ei nu au făcut acest lucru, şi astfel au ajuns „fără Hristos”, „fără drept de cetăţenie în Israel”. (Efeseni 2:12). În Romani 11:17 apostolul întreabă: Ce „dacă unele ramuri au fost rupte”? etc., însă fără a intenţiona să spună că unele nu au fost rupte, după cum vedem din ceea ce urmează. Căci el spune: „Din pricina necredinţei au fost rupte” (versetul 20), şi mai departe: „Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare” (versetul 32), arătând astfel că toţi erau tăiaţi. Prin urmare, descoperim că poporul care fusese „iubit de dragul părinţilor lui” (versetul 28) şi care odată în istoria lor fuseseră „fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Isus” (Galateni 3:26), a fost redus, prin necredinţa lor, la nivelul celor care nu-L cunoscuseră niciodată pe Dumnezeu.

Ramuri altoite

Toate ramurile măslinului – Israel – au fost tăiate prin necredinţă. Pentru a le înlocui Dumnezeu a luat ramuri de la măslinul sălbatic – neamurile – şi le-a altoit. Această altoire a fost „împotriva naturii” (versetul 24)^[4], deoarece era în întregime o lucrare a harului. Dacă ar fi fost potrivit cu natura, atunci ramurile ar fi dat roade naturale şi altoirea nu ar fi folosit la nimic, din moment ce roadele naturale erau rele. (Vezi Galateni 5:19-21; Efeseni 2:1-2). Dar prin har a fost făcută o minune, şi ramurile care au fost altoite s-au făcut părtaşe de natura rădăcinii. Roadele ramurilor altoite pe rădăcină nu mai sunt cele naturale, ci ale Duhului Sfânt. (Galateni 5:22-23).

O reunire

Trebuie să ne aducem aminte că Dumnezeu nu şi-a lepădat poporul. Ei s-au depărtat prin necredinţă. „Dar şi aceia, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască din nou.” (Versetul 23). Iudeul are aceeaşi şansă ca cel din rândul neamurilor. „Nu este nicio deosebire între iudeu şi grec, căci pentru toţi este acelaşi Domn, care Îşi revarsă bogăţiile peste toţi cei ce-L cheamă.” (Romani 10:12). Hristos a venit pentru ca „să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup” şi ca „prin El şi unii, şi alţii (să) avem intrare la Tatăl într-un Duh”. (Efeseni 2:16, 18).

Nicio schimbare a planului

Să nu uităm că prin această altoire a neamurilor, cu scopul de a lua locul Israelului răzvrătit, planul lui Dumnezeu nu s-a schimbat deloc. Totul era inclus în făgăduinţa iniţială făcută lui Avraam. „Înţelegeţi deci că fii ai lui Avraam sunt cei care au credinţă. Scriptura, fiindcă a prevăzut că Dumnezeu îndreptăţeşte neamurile prin credinţă, i-a dat mai dinainte lui Avraam această veste bună: Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” (Galateni 3:7-8)^[5].

La început Dumnezeu a făcut pe Adam, tatăl tuturor oamenilor. Adam era fiul lui Dumnezeu (Luca 3:38); prin urmare toţi descendenţii săi sunt de drept poporul lui Dumnezeu. El nu i-a lepădat pentru că au păcătuit. Dragostea Sa a îmbrăţişat lumea (Ioan 3:16) nefiind mai mică în vremea lui Avraam, Isaac şi Iacov. Singurul avantaj al lui Israel a fost acela că ei au avut privilegiul de a vesti neamurilor slăvita evanghelie, intenţia ca acestea să primească la fel de mult ca şi ei existând dintotdeauna.

Cercetarea neamurilor

De la început se intenţionase ca neamurile, precum şi descendenţii lui Iacov, să devină Israel. Aceasta o demonstrează conferinţa de la Ierusalim. Petru a spus cum fusese trimis de Dumnezeu să le predice evanghelia şi că El nu făcuse nicio deosebire între ei şi iudei. După care Iacov a spus: „Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: «Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu s-a uitat să-Şi ia dintre neamuri un popor pentru Numele Său. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele profeţilor, după cum este scris: «După aceea, Mă voi întoarce şi voi ridica din nou lăcaşul prăbuşit al lui David, îi voi zidi iarăşi dărâmăturile şi-l voi înălţa la loc, pentru ca şi ceilalţi oameni să-L caute pe Domnul, şi toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri cunoscute din veşnicie.»” (Fapte 15:14-18). Vezi, de asemenea, Amos 9:11-15.

„Cortul lui David”, casa sau împărăţia lui David, urmează să fie refăcută prin predicarea evangheliei către neamuri, iar aceasta este conform intenţiei Domnului de la începutul lumii, după cum se vede în cele de mai sus. Aceste scripturi nu au nevoie de niciun comentariu, ci de studiu cu credinţă.

Plinătatea neamurilor

„Orbire s-a făcut în parte lui Israel, până va intra plinătatea neamurilor.” (Romani 11:25). Până ce numărul deplin al neamurilor vor „intra” unde? În Israel, bineînţeles, căci prin intrarea numărului deplin al neamurilor „tot Israelul va fi mântuit”. Când va fi „intrat” numărul deplin al neamurilor?

Chiar Domnul răspunde la această întrebare: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca mărturie pentru toate neamurile. Atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24:14). Dumnezeu îşi aruncă privirile asupra neamurilor, „să-Şi ia dintre neamuri un popor pentru Numele Său”. Prin ei, Israel urmează să fie întregit sau completat. De îndată ce această lucrare de predicare a evangheliei către neamuri este încheiată, vine sfârşitul. Atunci nu se va mai predica nimănui – nu se va mai predica neamurilor deoarece aceştia vor fi luat decizia finală, şi nici iudeilor, deoarece atunci „tot Israelul va fi mântuit”. Nu va mai fi nevoie de evanghelie, ea îşi va fi împlinit lucrarea.

O mare recoltă de iudei – Romani 11:27-36

²⁷Acesta va fi legământul dintre mine şi ei, când voi înlătura păcatele lor. ²⁸În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi pentru binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi de dragul părinţilor lor. ²⁹Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se schimbă. ³⁰După cum voi, odinioară, n-aţi ascultat de Dumnezeu, iar acum aţi căpătat îndurare prin neascultarea acelora, ³¹tot astfel, acum, ei n-au ascultat pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să aibă şi ei parte de îndurare. ³²Fiindcă Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să Se îndure de toţi. ³³O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Sale şi cât de neînţelese sunt căile Sale! ³⁴Căci cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Său? ³⁵Cine I-a dat ceva întâi, ca să primească înapoi de la El? ³⁶Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin!

Totul prin Hristos

Citiţi cu atenţie versetele 25-27. Când numărul deplin al neamurilor va fi intrat,  „tot Isaelul va fi mântuit”. Într-adevăr, numai prin intrarea neamurilor va fi mântuit Israel. Şi aceasta va constitui împlinirea a ceea ce este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.” Numai prin Hristos poate fi Israel mântuit şi adunat, şi toţi cei care sunt ai lui Hristos fac parte din Israel, căci „dacă sunteţi ai lui Hristos, atunci sunteţi «sămânţa» lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.” (Galateni 3:29).

Îndepărtarea păcatului

Din Sion va veni Izbăvitorul, care va îndepărta nelegiuirea de la Israel. Hristos este „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. (Ioan 1:29). „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” (1 Ioan 2:2). Marele preot Caiafa, sub inspiraţia Duhului Sfânt, a spus „că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să-i adune laolaltă pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi”. (Ioan 11:51-52).

Astfel, Petru, vorbind în templul de la Ierusalim, a spus: „Voi sunteţi copiii profeţilor şi ai legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu părinţii noştri, spunând lui Avraam: Şi în sămânţa ta vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Mai întâi, înviind pe Fiul său Isus, Dumnezeu l-a trimis la voi să vă binecuvânteze, în întoarcerea fiecăruia dintre voi de la nelegiuirile sale.” (Fapte 3:25-26, Fidela). Binecuvântarea lui Avraam este iertarea păcatelor prin Hristos. Oameni din fiecare popor devin adevăraţi israeliţi prin îndepărtarea păcatului.

Totul prin credinţă

Prin credinţă Iacov a devenit Israel. Prin necredinţă descendenţii săi au fost tăiaţi din rădăcina lui Israel. Prin credinţă neamurile sunt altoite şi numai prin credinţă ele rămân, iar prin credinţă iudeii pot fi reuniţi cu rădăcina.

Credinţa în Hristos este singurul lucru care-l face pe cineva israelit şi numai necredinţa îi taie cuiva legătura, ajungând să nu mai fie israelit. Aceasta a demonstrat-o pe deplin Hristos când s-a minunat de credinţa sutaşului, spunând: „Adevărat vă spun că n-am găsit în tot Israelul o asemenea credinţă! Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor, iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 8:10-12).

Toţi sunt în închisoare

„Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să Se îndure de toţi.” Astfel, în Galateni 3:22 citim că: „Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să le fie dată, prin credinţa în Isus Hristos, celor ce cred.”

Iar în versetul următor se spune că toţi sunt „închişi” şi sub paza legii. Atât iudeii, cât şi neamurile „sunt sub păcat”. (Romani 3:9). Toţi sunt închişi împreună în închisoare, neavând nicio cale de scăpare decât prin Hristos, „Izbăvitorul”, care vesteşte „robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea”. (Isaia 61:1). El vine ca izbăvitor „din Sion”, aducând libertatea „Ierusalimul(ui) cel de sus”. (Galateni 4:26). Astfel, toţi cei care acceptă libertatea prin care Hristos ne face liberi, sunt copiii Ierusalimului de sus, moştenitori ai Canaanului ceresc, cetăţeni ai adevăratului Israel.

Minunată cunoştinţă

„Va vedea din rodul ostenelii sufletului său şi va fi satisfăcut, prin cunoaşterea lui, servitorul meu cel drept va declara drepţi pe cei mulţi; şi el va lua asupra lui nelegiuirile lor”, spune Domnul. (Isaia 53:11, Fidela). Astfel, prin iertarea păcatelor va zidi zidurile Ierusalimului. (Psalmii 51:18) şi va elibera pe copiii săi aflaţi în robie. „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Sale şi cât de neînţelese sunt căile Sale!”

Prin urmare, nimeni să nu se încumete să critice planul lui Dumnezeu sau să-l respingă pentru că nu-l poate înţelege. „Cine a fost sfetnicul Lui?” „Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci! Amin.”

 

^[1]Capitolele 9-11 (n.ed.).

^[2]Apare în versiunea KJV (n.ed.).

^[3]Greceşte „mē genoito”, se poate traduce prin „sub nicio formă”, „nicidecum”, „aşa ceva nu ar trebui” etc. (n.ed.).

^[4]„Căci dacă tu ai fost tăiat din măslinul prin natură sălbatic, şi împotriva naturii ai fost altoit într-un măslin bun, cu cât mai mult aceştia, care sunt ramuri naturale, vor fi altoiţi în propriul lor măslin?” – Romani 11:24 – Fidela.

^[5]„De aceea să ştiţi că cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt copiii lui Avraam.Şi scriptura, prevăzând că Dumnezeu îi va declara drepţi prin credinţă pe păgâni, i-a predicat mai înainte lui Avraam evanghelia, spunând: În tine toate naţiunile vor fi binecuvântate.” – Galateni 3:7-8 – Fidela.