Voi adresa o întrebare foarte simplă şi serioasă, la care i-aş ruga pe toţi cei care mărturisesc că urmează „Biblia şi numai Biblia” să îi acorde cea mai serioasă atenţie. Întrebarea este: De ce nu păstrezi sfântă ziua de Sabat?

Porunca Dumnezeului Atotputernic stă clar scrisă în Biblie în aceste cuvinte: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău.  Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea.” (Exodul 20:8-11). Şi din nou: „Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea să fie pedepsit cu moartea. Să n-aprinzi foc, în niciuna din locuinţele voastre, în ziua Sabatului.” (Exodul 35:2-3). Cât de strictă şi precisă este porunca lui Dumnezeu în această privinţă. Nici o lucrare nu avea voie să fie făcută în acea zi specială pe care El Însuşi a ales-o aparte pentru Sine şi a sfinţit-o; El a cerut poporului Său să nu aprindă nici măcar focul în această zi. Şi, în consecinţă, când copiii lui Israel „au găsit un om care aduna lemne în ziua de Sabat”, „Domnul i-a zis lui Moise: «Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre afară din tabără.» Toată adunarea l-a scos afară din tabără şi l-a ucis cu pietre; şi a murit, cum poruncise lui Moise, Domnul.” (Numeri 15:32-36). Aceasta fiind porunca lui Dumnezeu, atunci, întreb din nou, de ce nu o respectaţi? De ce nu păstraţi ziua de Sabat sfântă?

Probabil îmi veţi răspunde că ţineţi Sabatul sfânt – pentru asta vă opriţi din treaba din cursul săptămânii, şi cu sârguinţă mergeţi la biserică, şi vă spuneţi rugăciunile, şi acasă citiţi din Biblie, în fiecare duminică din viaţa voastră.

Dar duminica nu este ziua de Sabat. Duminica este prima zi din săptămână; Sabatul era a şaptea zi din săptămână. Dumnezeul cel Mare nu a dat o poruncă ca oamenii să ţină o zi din şapte sfântă; El a numit propria Sa zi, şi a spus desluşit, „Vei ţine sfântă ziua a şaptea;” şi El a desemnat şi un motiv pentru alegerea acestei zile mai degrabă decât oricare alta – un motiv care îi aparţine acestei singure zile, şi nu poate fi pus în dreptul alteia. El spune: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” Atotputernicul Dumnezeu a poruncit ca toţi oamenii să se odihnească de munca lor pentru că şi El S-a odihnit în ziua aceea: El nu S-a odihnit într-o zi de duminică, ci sâmbăta. Duminica, care este prima zi din săptămână, a început El lucrarea creaţiunii. El nu a terminat-o; ci a fost sâmbătă când El „Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse” (Geneza 2:2-3). Nimic nu poate să fie mai simplu şi uşor de înţeles decât aceasta. Şi nu este nimeni care îndrăzneşte să conteste. Este recunoscut de către toată lumea că ziua pe care Dumnezeul Atotputernic a indicat-o să fie păstrată sfântă de fapt a fost sâmbăta, nu duminica. Atunci de ce păstrezi sfântă ziua de duminică, şi nu sâmbătă?

Îmi veţi spune că sâmbăta a fost Sabatul iudeu, dar Sabatul creştin a fost schimbat în duminică! Dar de către cine? Cine are autoritatea de a schimba o poruncă directă a Atotputernicului Dumnezeu? Când Dumnezeu a vorbit şi a zis, să sfinţeşti ziua a şaptea, cine a îndrăznit să zică: Nu, tu poţi să lucrezi şi să îţi faci treaba şi în ziua a şaptea, dar să ţii ziua întâi în loc? Aceasta este o întrebare foarte importantă şi nu ştiu cum ai putea să răspunzi.

Tu eşti un protestant şi pretinzi că te iei după Biblie şi numai după Biblie, şi totuşi într-o problemă aşa de importantă, de a sfinţi o zi în şapte, tu te pui împotriva cuvântului clar al Bibliei, şi pui o altă zi în locul zilei pe care Biblia a poruncit-o. Porunca de a sfinţi ziua a şaptea este una dintre cele zece porunci; crezi că celelalte nouă sunt încă obligatorii; cine ţi-a dat voie să o modifici pe cea de-a patra? Dacă eşti consecvent cu propriile principii, dacă într-adevăr urmezi Biblia şi numai Biblia, poţi reda o porţiune din Noul Testament unde porunca a patra se vede clar modificată, sau cel puţin de unde poţi deduce cu încredere că a fost voia Lui Dumnezeu ca creştinii să facă această schimbare în ceremonie pe care voi aţi făcut-o? Să vedem dacă se pot găsi asemenea citate. Mă voi uita la scrierile propriilor tăi campioni, care au încercat să apere practicile voastre în această privinţă.

1. Primul citat pe care îl găsesc legat de acest subiect este: „Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat.” (Coloseni 2:16). Aş putea înţelege ca un creştin biblic să argumenteze de la acest pasaj, că noi nu trebuie să facem nicio diferenţă între sâmbătă, duminică, şi oricare altă zi din săptămână, că în dispensaţiunea creştină toate aceste distincţii pentru zile nu mai sunt. O zi ar fi putut fi la fel de bună şi sfântă ca oricare alta. Putea să nu fie niciun Sabat, nicio zi sfântă. Dar nu există nici o silabă care să arate faptul că obligaţiile Sabatului au fost transferate de la o zi la alta.

2. În al doilea rând au fost citate cuvintele Sf. Ioan:  „În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe.” (Apocalipsa 1:10). Este oare posibil ca cineva pentru un moment să îşi poată imagina că aici este o lege clară care să poată schimba ziua de sărbătoare de la ziua a şaptea la ziua întâi? Acest pasaj este cu totul mut cu privire la acest subiect. Ne dă doar autoritate biblică pentru a numi o zi în particular „ziua Domnului” (dar nici măcar nu scrie care zi).

3. În rândul următor este amintit faptul că Sf. Petru le-a poruncit corintenilor convertiţi: „În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.” (1 Corinteni 16:2). Cum este posibil să afecteze acest citat legea Sabatului iudaic? Aici se porunceşte un anumit act de a da pomană  care să fie făcut în prima zi din săptămână. Nu spune absolut nimic despre a nu face anumite acte de rugăciune  şi de adorare publică în ziua a şaptea.

4. Dar a fost în „prima zi din săptămână” când ucenicii s-au ascuns cu uşile închise de frica iudeilor, şi Isus a stat în mijlocul lor. Şi din nou a fost după opt zile (adică în prima zi din următoarea săptămână) că „ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei” (Ioan 20:19, 26): asta vrea să spună, că era în seara învierii când Domnul nostru S-a arătat mai multor ucenici care erau adunaţi împreună. Şi peste opt zile S-a arătat aceloraşi ucenici la care s-a mai adăugat şi Sf. Toma. Ce legătură este între aceste fapte şi porunca de a sfinţi ziua a şaptea? Domnul S-a ridicat dintre cei morţi în prima zi a săptămânii, şi în seara aceleiaşi zile a apărut în faţa mai multor ucenici. El apare din nou în aceeaşi săptămână, şi probabil că şi în alte zile în acel interval. Lăsaţi protestanţii, dacă vor, să păzească prima zi din săptămână pentru a comemora acest uimitor mister, învierea lui Hristos, şi evidenţele cu care i-a învrednicit pe ucenicii Lui cei neîncrezători. Dar aceasta nu reprezintă autoritate scripturistică pentru a înceta de a păzi ziua a şaptea, pe care Dumnezeu a poruncit limpede să o păzim.

5. Dar la sfârşit avem exemplul apostolilor înşişi. „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.” (Faptele Apostolilor 20:7). Aici avem dovadă clară că ucenicii s-au adunat pentru ceremonia sfintei împărtăşanii, şi că ei au auzit o predică într-o zi de duminică. Dar este aici vreo dovadă că nu au făcut acelaşi lucru şi sâmbăta? Nu este clar scris că aceşti creştini timpurii „toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă”? (Faptele Apostolilor 2:46). Şi, de fapt, nu ştim noi oare din alte surse că, în multe părţi ale bisericii, creştinii timpurii aveau obiceiul de a se întâlni împreună pentru adorare publică, pentru a primi sfânta comuniune, şi pentru a îndeplini alte slujbe, în ziua de sâmbătă la fel ca şi duminica? Din nou spun deci: Lăsaţi protestanţii să păzească prima zi din săptămână, pentru ca ei să se asemene creştinilor adunaţi în camera de sus, dar lăsaţi-i să ştie că asta nu poate să îi elibereze cumva de porunca de a păstra sfântă o altă zi, deoarece în acea zi El „S-a odihnit de toată munca”.

Nu mai cunosc niciun alt pasaj pe care protestanţii au obiceiul de a-l cita pentru a-şi apăra practica de a păzi prima zi din săptămână în locul celei de a şaptea. Dar cu siguranţă cele pe care le-am citat nu sunt de aşa natură ca să satisfacă orice om rezonabil care priveşte spre cuvântul scris al lui Dumnezeu, precum mărturiseşte că priveşte, şi anume ca fiind singurul mijloc de a învăţa voia lui Dumnezeu. Este absolut imposibil ca o persoană rezonabilă şi grijulie să fie satisfăcută de aceste texte pe care le-am citat, că Atotputernicul Dumnezeu ar fi intenţionat să transfere obligativitatea sâmbetei de sub vechea lege asupra duminicii sub cea nouă. Şi totuşi, protestanţii au transferat-o, şi se pare că ei n-au avut niciodată cea mai mică îndoială că făcând astfel, ei încalcă una dintre poruncile lui Dumnezeu. De ce? Deoarece, deşi vorbesc atât de mult despre urmarea Bibliei şi numai a Bibliei, ei de fapt se lasă conduşi în această privinţă de vocea tradiţiei. Da, pe cât de mult urăsc şi denunţă acest cuvânt (n.tr. tradiţia), ei, de fapt, nu au o altă autoritate pentru a pretinde această importantă schimbare. Generaţia prezentă de protestanţi sfinţeşte duminica în loc de sâmbătă, deoarece au primit-o ca parte a religiei creştine de la generaţia antecedentă, şi acea generaţie a primit-o de la generaţia dinaintea lor şi aşa mai departe, de la o generaţie la alta înapoi, printr-o succesiune continuă, până când ajungem la timpul aşa zisei Reforme, când cei care au efectuat schimbarea religiei în această ţară au lăsat neatinsă această porţiune specială de credinţă şi practică catolică.

Dar dacă s-ar fi întâmplat altfel – dacă vreun „reformator” şi-ar fi pus în cap să denunţe păzirea duminicii ca act de corupţie şi superstiţie a papei şi să insiste că Sabatul este ziua pe care Dumnezeu a lăsat-o sfântă şi că El nu a autorizat nicio ţinere a oricărei alte zile – toţi protestanţii ar fi fost obligaţi să asculte în supunere faţă de principiul lor: urmarea Bibliei şi numai a Bibliei, ei ar fi trebuit, fie să recunoască această învăţătură ca fiind cea adevărată şi să se întoarcă la păzirea Sabatului evreiesc, sau să nege spunând că nu există niciun Sabat. Deci, într-o manieră asemănătoare, orice om contemporan care, în mod onest şi fără prejudecăţi, s-ar apuca să îşi alcătuiască o formă de convingere religioasă şi să ţină ceea ce este scris în Cuvântul Lui Dumnezeu, trebuie să ajungă la aceeaşi concluzie: fie el trebuie să creadă că Sabatul evreiesc este încă legat de conştiinţa oamenilor din cauza poruncii divine: „Vei ţine sfântă ziua a şaptea”; sau el trebuie să creadă că niciun Sabat nu îi este impus din cauza poruncii apostolice „Nimeni dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat”. (Coloseni 2:16). Indiferent la care dintre aceste două concluzii ar ajunge el în mod sincer, el nu ar şti nimic despre un Sabat creştin ca entitate distinctă faţă de cel evreiesc, comemorat într-o altă zi şi păzit într-o manieră diferită, pentru că Sfânta Scriptură nu vorbeşte niciunde despre aşa ceva.

Acum, i-a seama, în toate acestea tu mă vei înţelege foarte greşit dacă presupui că eu mă cert cu tine pentru purtarea ta în această privinţă pe baza unui principiu adevărat şi drept, în alte cuvinte, un principiu catolic; adică acceptarea fără ezitare a ceea ce îţi este dat ţie de către o tradiţie continuă. Eu nu aş rupe de la tine nici măcar un singur petic şi fragment din adevărurile divine pe care tu le-ai ţine. Doamne fereşte! Ele sunt cele mai de preţ lucruri pe care le deţii, şi cu binecuvântarea Lui Dumnezeu acestea pot servi ca indicii ca să te scoată afară din labirintul erorilor în care te afli, mai degrabă din vina înaintaşilor tăi de acum trei secole decât din a ta. Eu mă cert cu tine, nu pentru că eşti inconsistent în practicarea ocazională a principiilor adevărate, ci pentru faptul că îţi însuşeşti principii false ca reguli generale. Păzeşti duminica, şi nu sâmbăta, şi faci bine în felul acesta, pentru că aşa făceau toţi creştinii când a început protestantismul. Dar tu ai abandonat alte datini catolice care erau la fel de universal valabile la data aceea, preferând noutăţile introduse de omul care a inventat protestantismul faţă de tradiţiile neschimbate de mai mult de 1500 ani. Noi nu te acuzăm că ai făcut din duminică ziua ta sfântă în locul sâmbetei, ci pentru că ai respins tradiţia, care este singura lege sigură şi clară prin care datina poate fi justificată. În actul exterior facem la fel ca şi voi în această privinţă, nici noi nu mai păzim sabatul evreiesc, ci duminica în locul său. Dar atunci există această diferenţă remarcabilă între noi, şi anume că noi nu pretindem ca voi că obţinem autoritatea noastră de a face astfel dintr-o Carte, ci noi o luăm de la un învăţător viu, acest învăţător fiind biserica. Mai mult decât atât, noi credem că nu orice lucru pe care Dumnezeu vrea să-l cunoaştem şi să-l facem este scris în Biblie, dar că pe lângă asta mai este şi un cuvânt nescris al lui Dumnezeu, pe care suntem datori să îl credem şi să-l păzim, la fel cum credem şi ascultăm Biblia însăşi, în concordanţă cu cele zise de apostol: „Rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.”(2 Tesaloniceni 2:14). Noi, catolicii, avem exact aceeaşi autoritate de a păstra duminica drept zi sfântă în loc de sâmbătă, la fel cum avem pentru orice alt articol al crezului nostru, şi anume autoritatea „bisericii Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului”(1 Tim. 3:15 u.p.), în vreme ce voi, care sunteţi protestanţi, cu adevărat nu aveţi nicio autoritate. Pentru că nu este nicio autoritate pentru aceasta în Biblie, şi tu nu poţi îngădui că poate fi autoritate pentru aceasta în altă parte. Tu, cât şi noi, urmăm de fapt tradiţia în această privinţă, dar noi o urmăm, crezând că ea este o parte din cuvântul lui Dumnezeu, iar biserica gardianul şi interpretul desemnat în mod divin. Tu o urmezi învinuind-o tot timpul ca fiind un ghid supus greşelii şi trădătoare, care face deseori „legile lui Dumnezeu fără efect”.

The Clifton Tracts, vol. III, Londra, 1853, punctul 48.