Textul care cere în continuare atenţia noastră este Galateni 4:21:
„Spuneţi-mi, voi, care doriţi să fiţi sub lege, nu auziţi legea?”
O completă înţelegere a puterii acestui verset poate fi avută doar prin:
În continuare ne vom lua timp să examinăm aceste aspecte.
În primul capitol din Galateni, Pavel vorbeşte despre chemarea sa în slujire şi prima legătură cu biserica. Chemarea sa, spune el, nu a fost de la oameni, ci de la Dumnezeu. După convertire, au trecut trei ani înainte de a merge la Ierusalim şi atunci, singurii apostoli pe care i-a văzut au fost Petru şi Iacov. În consecinţă, el nu a primit cunoştinţa evangheliei de la oameni, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.
În al doilea capitol, Pavel vorbeşte despre ocazia celei de-a doua vizite la Ierusalim, care a fost la paisprezece ani după prima lui vizită. Ocazia acestei vizite a fost consiliul ţinut la Ierusalim, ce formează subiectul din capitolul 15 din cartea Faptele apostolilor. Unii oameni au coborât din Iudeea spre Antiohia, unde Pavel lucra, şi îi învăţau pe fraţi spunând:
„Dacă nu sunteţi circumcişi după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.” (Faptele apostolilor 15:1, EDCR)
După multe discuţii cu privire la această chestiune, fraţii au hotărât că Pavel, Barnaba şi alţi câţiva, ar trebui să meargă la Ierusalim pentru a pune problema în faţa apostolilor şi bătrânilor.
Întrebarea ce a fost ridicată în faţa consiliului, cea care ridica probleme în rândul galatenilor, punându-i în pericol din această privinţă, apare în capitolul 2 din Galateni. Pavel menţionează vizita şi îi asigură pe fraţi că cei „consideraţi a fi ceva”, adică cei care au condus consiliul, nu i-au „adăugat nimic”. El a descoperit evanghelia direct de la Isus Hristos, şi astfel, a ştiut adevărul întreg referitor la această chestiune, înainte de convocarea consiliului.
Mai departe el afirmă că, după consiliu, exact pe problema care a fost discutată, a avut o controversă cu Petru care s-a purtat contrar deciziei consiliului.
Aceste lucruri arată că pericolul care îi ameninţa pe fraţii galateni, pericol ce l-a determinat pe Pavel să le scrie epistola, era acelaşi cu cel în care oamenii din Iudeea încercau să-i îndrepte pe toţi convertiţii lui Pavel. Pentru că iudeii l-au urmărit constant pe Pavel încercând să-i răstoarne lucrarea.
Să examinăm învăţătura oamenilor din Iudeea.
„Dacă nu sunteţi circumcişi după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.” (Faptele apostolilor 15:1, EDCR)
Bineînţeles, toate ritualurile legii ceremoniale erau incluse alături de circumcizie. De ce doreau să forţeze circumcizia asupra acestor convertiţi ce proveneau dintre neamuri? Pentru a fi mântuiţi, a fost răspunsul dat. Circumcizia, învăţau ei, era sigurul lucru indispensabil pentru a asigura mântuirea. Dar singurul lucru care stă în calea salvării tuturor oamenilor este păcatul; în consecinţă, din moment ce a fost pusă circumcizia ca şi condiţie a salvării, e nevoie să conchidem că ea a fost cerută ca mijloc al îndreptăţirii. Dar aceasta era în opoziţie directă cu evanghelia pe care a predicat-o Pavel, şi anume că îndreptăţirea vine doar prin Hristos. Era într-adevăr „o altă evanghelie”, care nu era deloc evanghelie.
Faptul că cei răzvrătiţi cereau circumcizia neamurilor, ca mijloc al îndreptăţirii, este arătat în continuare prin cuvintele lui Petru:
„Fraţilor, voi ştiţi că încă de la început Dumnezeu m-a ales dintre voi ca prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a depus mărturie pentru ei, dându-le Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă.” (Faptele apostolilor 15:7-9, EDCR)
Argumentul lui Petru a fost că Dumnezeu intenţiona să trateze neamurile credincioase la fel cum i-a tratat pe credincioşii evrei, oferindu-le tuturor Duhul Sfânt şi purificându-i prin credinţă, nu prin circumcizie sau prin orice altă faptă pe care ar fi putut ei să o facă.
Observaţi, în special, efectul inevitabil pe care această învăţătură a oamenilor din Iudeea, l-a avut asupra celor care au acceptat-o. I-a condus pe cei care au acceptat-o la respingerea lui Hristos ca mijloc al îndreptăţirii din păcat. Dacă ei erau îndreptăţiţi prin circumcizie, bineînţeles că nu mai aveau nevoie de Hristos. De aceea era învăţată această doctrină.
Aceşti oameni din Iudeea nu Îl acceptau pe Hristos. Singura lor opunere faţă de învăţătura lui Pavel şi a celorlalţi apostoli, era că Hristos a fost prezentat ca unic mijloc al îndreptăţirii şi al învierii viitoare (vezi Fapte 4:1-2). Ei sunt uneori catalogaţii ca fiind „creştini iudaizanţi”, însă nu erau creştini deloc. Singura lor activitate era de a se opune evangheliei lui Hristos.
În ura lor faţă de ea şi faţă de Hristos, au mers prin biserici încercând să determine noii convertiţi să caute iertare şi salvare în circumcizie, în loc să apeleze la Hristos. Aceşti oameni erau cei care îi influenţau „cu zel” pe galateni, având unicul scop să-i „excludă” din credinţa lui Isus (Galateni 4:17, KJV).
Am văzut anterior că toţi cei ce sunt în păcat sunt „sub lege” – condamnaţi. În afară de Hristos:
„(…) nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele apostolilor 4:12, EDCR)
Deoarece oamenii nu sunt îndreptăţiţi prin nicio lucrare proprie, ci numai prin credinţa în Hristos, înseamnă că toţi cei care au acceptat învăţătura oamenilor din Iudeea şi au fost circumcişi pentru îndreptăţire, erau în continuare „sub lege”. Niciun fel de lucrare, fie circumcizia sau altceva, nu putea să îi cureţe de vina păcatelor deja comise.
Mai mult decât atât, cei care L-au acceptat pe Hristos şi au fost iertaţi, dacă ascultau această învăţătură cădeau din har, deoarece a fi circumcis cu scopul de a fi îndreptăţit însemna, pur şi simplu, respingerea lui Hristos şi renegarea mărturisirii lor anterioare. Exact ceea ce le-a spus Pavel:
„Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă circumcideţi, Hristos nu vă va folosi la nimic.” (Galateni 5:2, EDCR)
Pavel nu intenţiona să spună că era ceva rău în circumcizia în sine, pentru că el însuşi l-a circumcis pe Timotei, chiar după consiliul de la Ierusalim (Fapte 16:1-3). Deşi mama lui era evreică, tatăl lui Timotei era dintre neamuri, şi dacă nu ar fi fost circumcis, lui Timotei nu i s-ar fi permis să lucreze împreună cu Pavel în rândul evreilor, în sinagogile lor. De aceea, fiind o chestiune de oportunitate fără compromis, Pavel l-a circumcis pe Timotei, arătând astfel că nu privea circumcizia unui bărbat ca o problemă de importanţă vitală (1 Corinteni 7:19).
Dar când oamenii s-au supus circumciziei considerând-o un mijloc de a obţine mântuirea, în acel moment au respins singura speranţă a omului – Hristos, El ajungând să nu le fie de niciun folos. Hristos nu îi poate ajuta pe cei ce Îl resping. Vedem astfel că o erezie gravă a fost predicată acestori creştini timpurii.
Reţineţi: religia păgână era o religie a formelor şi ceremoniilor. Unele dintre aceste ceremonii erau dintre cele mai imorale. Dacă cei convertiţi din rândul păgânilor puteau fi determinaţi să-şi bazeze speranţa mântuirii lor pe ceremoniile evreieşti, nu ar fi însemnat altceva pentru ei decât rescufundarea în vechile obiceiuri păgâne.
Acesta a fost, în realitate, efectul pe care l-a avut asupra galatenilor. Din această cauză Pavel le spune:
„Voi ţineţi zile şi luni şi timpuri şi ani. Mă tem pentru voi, ca nu cumva să fi muncit în zadar pentru voi.” (Galateni 4:10-11, KJV)
Circumciderea lor nu a condus doar la înlocuirea creştinismului cu iudaismul, ci a dus la recăderea în păgânism. Şi, în acest fel, vedem cum galatenii s-au întors „sub lege” sau, aşa cum e afirmat în versetul 9, ei s-au întors la „slabele şi sărăcăcioasele principii elementare”, sub care doreau să fie din nou în robie.
Unii ar putea fi surprinşi de expresia pe care o foloseşte Pavel în Galateni 4:21:
„Spuneţi-mi, voi care doriţi să fiţi sub lege (…).”
De ce să-i incrimineze că doresc să fie sub lege? Pentru că, având în vedere că „sub lege” înseamnă sub sentinţa morţii, el i-a acuzat, practic, că-şi doresc moartea. Un pasaj paralel este găsit în Proverbe 8:36:
„Toţi cei ce mă urăsc, iubesc moartea.”
În timp ce nimeni nu ar iubi moartea în sine, în aşa fel încât să o aleagă deliberat, oamenii iubesc păcatul nerealizând că plata acestuia este chiar moartea. Aşa era cu cei cărora le vorbeşte Pavel. Şi-au dorit un anume lucru care îi ducea sub condamnarea legii. În consecinţă, se poate spune despre ei că îşi doreau să fie „sub lege”, chiar dacă nu realizau că aceasta va fi consecinţa alegerii lor.
Am învăţat despre pericolul care îi ameninţa pe fraţii galateni şi putem înţelege îngrijorarea lui Pavel împreună cu afirmaţia sa, că ei îşi doresc să fie „sub lege” – în robie sub principiile elementare ale lumii. Astfel, ne va fi uşor să examinăm, pe scurt, partea rămasă din capitolul 4 din Galateni, şi observaţi ce importanţă are în legătură cu legea. Apostolul continuă:
„Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub Lege, n-ascultaţi voi Legea? Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din cea care era slujnică şi unul din cea care era liberă. Dar cel din slujnică s-a născut în chip firesc, însă cel din femeia liberă s-a născut prin făgăduinţă, lucruri care au un înţeles alegoric, căci aceste femei sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie, şi este Agar. Agar este muntele Sinai din Arabia şi corespunde Ierusalimului de acum, căci este în robie împreună cu copiii săi. Dar cetatea Ierusalimului de sus este liberă, şi ea este mama noastră. ” (Galateni 4:21-26, EDCR)
Vedem, cu uşurinţă, că în aceste versete sunt trei aspecte puse în contrast cu alte trei: Agar, vechiul Ierusalim şi vechiul legământ în opoziţie cu Sara, noul Ierusalim, respectiv noul legământ. Ismael şi Isaac stau ca reprezentanţi corespunzători ai celor care sunt sub vechiul legământ, respectiv sub noul legământ.
Observăm, de asemenea, că cei care sunt liberi sunt copiii noului Ierusalim, ai noului legământ, în timp ce aceia care sunt în robie, „sub lege”, sunt copiii vechiului Ierusalim, vechiului legământ. Explicaţia acestui capitol implică lămurirea celor două legăminte. Putem realiza aceasta, aici, doar în cea mai succintă manieră[1].
Primul legământ a fost făcut cu copiii lui Israel când au plecat din Egipt (vezi Evrei 8:8-9). Condiţiile acelui legământ le găsim în Exodul 19:3-8; 24:3-8. Acestea erau, pur şi simplu, după cum urmează: Dumnezeu a promis că va face din Israel o naţiune măreaţă, o împărăţie de preoţi dacă ei, în schimb, se vor supune legii. Israeliţii au promis că aşa vor face.
Astfel, legământul sau înţelegerea a fost făcută. Legea lui Dumnezeu a fost temelia legământului sau cea în legătură cu care a fost făcut legământul (vezi Exodul 24:8).
Observaţi ce solicita acest legământ de la oameni. Domnul a promis că va face anumite lucruri pentru ei, dacă ei vor asculta de vocea Sa. Apoi, au auzit vocea Lui exprimând legea în tunetele de la Sinai, după care şi-au înnoit promisiunea ascultării, spunând: „Vom face tot ce a zis Domnul, şi vom asculta de el.” (Exodul 24:7).
Aceasta nu a fost nimic altceva decât o înţelegere că vor da pe faţă o ascultare desăvârşită faţă de lege. Aceia care „aud legea” ştiu că aceasta acoperă fiecare faptă sau gând din viaţa omului. Prin urmare, dacă evreii şi-ar fi respectat promisiunea, ar fi meritat toate binecuvântările pe care Dumnezeu li le-a promis, dar din nefericire, nu au respectat-o şi nici nu ar fi putut. Ei deja încălcaseră legea de multe ori şi erau păcătoşi prin natură, în felul acesta fiindu-le absolut imposibil, ca prin puterile proprii, să i se supună într-un mod desăvârşit (vezi Romani 8:7-8; Galateni 5:17).
În acest legământ nu exista nicio dispoziţie pentru iertarea păcatelor trecute sau viitoare, nicio sugestie referitoare la Hristos, singurul prin care poate veni iertarea şi puterea de a păzi legea. Practic, au promis că se vor face neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu.
Dar oricine încearcă să realizeze acest lucru va eşua şi, de aceea, pe bună dreptate, se spune despre acest legământ că dă naştere la robie. Nimeni să nu rămână cu impresia că dorim să spunem că acel legământ i-a adus sub obligaţia păzirii legii. Această obligaţie exista înainte de încheierea oricărui legământ. Ceea ce intenţionăm să spunem este că acel legământ i-a lăsat exact acolo unde i-a găsit – condamnaţi din cauza călcării legii.
Dacă nu ar fi fost niciodată alt legământ decât acesta, toată lumea ar fi fost pierdută. (Romani 3:19). Unii vor întreba: „Nu a ştiut Dumnezeu că ei nu puteau, prin puterea lor, să asculte legea pe deplin? Nu era o bătaie de joc la adresa lor încheierea unui astfel de legământ?” Dumnezeu, într-adevăr, cunoştea că ei nu au puterea de a acţiona aşa cum au convenit, dar nu îşi bătea joc de ei făcând acest legământ. Încheierea legământului a fost cea mai convingătoare metodă care putea fi concepută pentru a-i conştientiza de situaţia în care erau. În eforturile zadarnice de a păstra întreaga lege prin puterea lor, ei şi-ar fi învăţat nevoia şi aceasta le-ar fi întors atenţia către celălalt legământ, numit noul legământ, dar care, în realitate, exista încă de la căderea în păcat. Iată-l:
„Iată, vin zilele, spune Domnul, când voi face un nou legământ cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda: Nu conform cu legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am luat de mână ca să îi scot din ţara Egiptului; legământ al meu pe care ei l-au rupt, deşi le eram soţ, spune Domnul; Ci acesta va fi legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel: După acele zile, spune Domnul, voi pune legea mea în părţile lor ascunse şi o voi scrie în inimile lor; şi eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu. Şi nu vor mai învăţa fiecare om pe aproapele său şi fiecare om pe fratele său, spunând: Cunoaşteţi pe Domnul, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor, spune Domnul, pentru că voi ierta nelegiuirea lor şi nu îmi voi mai aminti păcatul lor.” (Ieremia 31:31-34, KJV)
În ce privinţă diferă acest legământ de celălalt? Diferă cu privire la păzirea legii? Nu, pentru că aceasta e cerută în ambele. Diferenţa constă în faptul că există iertarea păcatelor şi ştergerea fărădelegilor. Mai mult de atât, legea urmeză să fie scrisă în inima oamenilor, ceea ce înseamnă că ei vor fi capabili să o păzească în mod desăvârşit (vezi Psalmii 40:8).
Această lucrare e realizată prin Hristos. Prin El, iertarea este asigurată şi ne dă posibilitatea de a fi făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu. Se va observa cu uşurinţă că, în timp ce vechiul legământ i-a găsit şi lăsat pe oameni în robia păcatului, condamnaţi la moarte, noul legământ le permite oamenilor să fie liberi de păcat şi condamnare.
„Aşadar, acum nu este condamnare pentru cei în Hristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului.” (Romani 8:1, KJV)
Acum, aplicarea parabolei lui Pavel este uşoară. Agar era o femeie sclavă şi Ismael, fiul ei, a fost născut în mod firesc. Sara era o femeie liberă şi fiul ei, Isaac, a fost copilul făgăduinţei, născut nu în mod firesc, ci vorbind din punct de vedere omenesc, într-o situaţie în care naşterea unui copil era imposibilă.
Fiindcă Ismael s-a „născut conform cărnii”, el este prototipul potrivit pentru cei care sunt „în carne”; şi în această situaţie sunt toţi păcătoşii indiferenţi, precum toţi cei care încearcă să îşi asigure mântuirea prin propriile lor eforturi. Odată ce oamenii au păcătuit, este absolut nefiresc ca ei să apară neprihăniţi – ca şi cum nu ar fi păcătuit niciodată. Dar, prin minunea harului manifestată prin Isus Hristos, Dumnezeu face acest lucru posibil, pentru ca păcătosul să poată sta înaintea legii nefiind condamnat. Cei care au obţinut această libertate pot fi reprezentaţi prin Isaac care a fost născut, contrar firescului, datorită făgăduiţei lui Dumnezeu.
De asemenea, vechiul Ierusalim, care a fost respins de Dumnezeu pentru că a ucis profeţii, i-a ucis cu pietre pe cei ce au fost trimişi la el şi L-a respins pe Hristos, pe bună dreptate poate fi numit mama celor care sunt în robie din cauza păcatului. Noul Ierusalim însă e numit mireasa, soţia Mielului (vezi Apocalipsa 21:2, 9, 10, şi mai departe). Întrucât Hristos este numit veşnicul Tată (vezi Isaia 9:6) şi El e unicul care oferă libertatea (Romani 8:1; Ioan 8:33-36), pe drept cuvânt, cetatea poate fi numită mama tuturor celor care sunt salvaţi din păcat.
„Dar aşa cum atunci, cel ce fusese născut conform cărnii persecuta pe cel născut conform Duhului, tot aşa este şi acum.” (Galateni 4:29, KJV)
Aceasta este o altă versiune a ceea ce găsim în Galateni 5:17:
„Căci carnea pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva cărnii; şi acestea sunt potrivnice unele altora, aşa încât nu puteţi face cele ce aţi voi.” (KJV)
„Totuşi ce spune Scriptura? Alungă femeia roabă şi pe fiul ei, pentru că fiul femeii roabe nicidecum nu va fi moştenitor cu fiul femeii libere.” (Galateni 4:30, KJV)
Chiar aşa; faptele cărnii trebuie date la o parte deoarece „toţi cei ce practică astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu”.
„Cei ai lui Hristos au crucificat carnea cu pasiunile şi poftele ei.” (Galateni 5:21, 24, KJV)
Apostolul, arătând robia în care sunt ţinuţi toţi păcătoşii şi cum doar Hristos poate să elibereze oamenii, dându-le posibilitatea să îndeplinească cerinţele legii, spune:
„Aşa că, fraţilor, nu suntem copii ai femeii roabe, ci ai femeii libere.” (Galateni 4:31, KJV)
Cât de potrivit este, în consecinţă, următorul îndemn:
„Aşadar, staţi tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi din nou în jugul robiei.” (Galateni 5:1, KJV)
Compară aceasta cu Galateni 4:8-9.
Putem lăsa de-o parte acum acestă porţiune din Scriptură, deoarece am explicat pe deplin versetul 21, aceasta fiind tot ce ne-am propus. Însă, cel care a citit până aici nu va reuşi să citească următoarele versete după ultimul redat, fără să fie nedumerit legat de una sau două expresii care sunt găsite acolo. Câteva cuvinte vor fi suficiente pentru a le explica. Cităm:
„Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă veţi fi circumcişi, Hristos nu vă va fi de niciun folos. Fiindcă mărturisesc din nou fiecărui om ce se circumcide, că este dator să ţină întreaga lege. Hristos a devenit fără niciun efect pentru voi; voi toţi care sunteţi declaraţi drepţi prin lege, sunteţi căzuţi din har. Fiindcă noi, prin Duhul, aşteptăm speranţa neprihănirii prin credinţă.” (Galateni 5:2-5, KJV)
Cititorul îşi va reaminti ceea ce s-a spus anterior cu privire la circumcizie şi alte ceremonii. Este evident că Pavel nu a dorit să insinueze că circumcizia în sine este un lucru aşa de teribil, încât acceptarea ei să provoace căderea din har. Apostolul, însuşi, l-a circumcis pe Timotei ca un act de oportunitate (vezi Fapte 16:1-3).
Atunci, trebuie să se refere la circumcizie aşa cum era ea învăţată de oamenii care au coborât din Iudeea, şi care încercau să abată convertiţii lui Pavel de la credinţă. Aceştia o pretindeau ca mijloc al îndreptăţirii. Ei spuneau:
„Dacă nu sunteţi circumcişi (…) nu puteţi fi mântuiţi.” (Faptele apostolilor 15:1)
Deoarece iertarea şi îndreptăţirea pot fi asigurate doar prin Hristos, cei care au adoptat circumcizia din acest motiv, inevitabil L-au respins pe Hristos. Iar dacă ei au aderat anterior la creştinism, respingerea Lui înseamnă căderea din har. Isus nu le este de folos acelora care se aşteaptă să fie îndreptăţiti prin propriile fapte.
Dar noi, dimpotrivă, spune Pavel, „aşteptăm speranţa neprihănirii prin credinţă” (Galateni 5:5). Aceasta arată că îndreptăţirea prin credinţă este în contiunare în discuţie.
Dar cum rămâne cu expresia: „Mărturisesc din nou fiecărui om ce se circumcide, că este dator să ţină întreaga lege”?
Înseamnă aceasta că dacă un om e circumcis, e obligat să păzească legea, şi dacă nu e, poate să o desconsidere? Sub nicio formă! Legea este universal obligatorie. Toţi oamenii, indiferent de starea lor, au obligaţia să o păzească. Datoria aceasta zace asupra fiecarui individ şi este aşa pentru că întreaga lume este vinovată înaintea lui Dumnezeu. Toţi au încălcat legea. Şi pentru că toţi au încălcat-o, sunt condamnaţi. „Înfăptuitorii legii vor fi îndreptăţiţi.” (Romani 2:13, KJV). Nimeni altcineva nu poate fi. Dar „un înfăptuitor al legii” este unul care poate prezenta raportul unei ascultări neîntrerupte nici măcar de un singur păcat. Astfel, rezultă că, după ce toţi au păcătuit, nicio carne nu poate fi îndreptăţită prin faptele legii.
Să presupunem că un om ia hotărârea de a-şi asigura neprihănirea fără ajutorul lui Hristos. Ce are de făcut? E nevoit să păzească întreaga lege. Foarte bine! Să presupunem că este posibil pentru el să păzească legea în mod desăvârşit pentru tot restul vieţii sale. Îi va lipsi ceva? Cu siguranţă! Pentru că legea cere ascultare şi pentru partea din viaţa trăită în păcat, înainte de a încerca să facă bine. Celui care stă ca un împlinitor al legii îi este cerută o ascultare desăvârşită. Deci, practic, Pavel spune: „Dacă te-ai hotărât să fii îndreptăţit prin circumcizie sau prin oricare altă faptă, va fi necesar să înfăţişezi un raport perfect curat. Trebuie să-ţi înlături singur păcatele din trecut, astfel încât legea să mărturisească neprihănirea ta – să figureze că nu ai păcătuit niciodată.”
Dar omul nu poate să facă asta şi, prin urmare, el este, în cel mai profund sens al cuvântului, un „datornic”, un veşnic datornic. El este în situaţia omului care îi datora stăpânului său zece mii de talanţi şi neavând cu ce plăti, a fost aruncat în închisoare până la plata intergrală. Pentru el nu exista nicio speranţă. Toată veşnicia îi va rămâne dator stăpânului său.
Aşa e cu omul care caută să fie îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu prin oricare faptă proprie. Există o profunzime a înţelesului cuvintelor „este dator să ţină întreaga lege”, pe care cititorul neglijent nu o poate pătrunde. Cu greu poate fi imaginată disperarea robiei în care omul este prins, care merge până acolo încât el îşi înfăptuieşte propria neprihănire.
În această robie suntem cu toţii, sau am fost. Haideţi să ne bucurăm întotdeauna „căci la Domnul este milă şi la el este multă răscumpărare” (Psalmii 130:1) şi sângele lui Hristos ne curăţă de tot păcatul.
Notă de subsol
[1] Pentru aprofundarea cele două legăminte, cititorul este îndrumat să citească cartea Legământul cel veşnic. Cartea este disponibilă online pe www.evangheliavesnica.ro sau se poate solicita folosind datele de contact de la pagina 2. Cartea este oferită gratuit.