În Galateni 4:4-5, găsim expresia „sub lege” de două ori:
„Dar când a venit plinătatea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul său, venit dintr-o femeie, venit sub lege, să răscumpere pe cei ce erau sub lege, ca să primim adopţia fiilor.” (KJV)
Din nou, folosim contextul în care a fost făcută afirmaţia de mai sus. În al treilea verset al capitolului, apostolul spune că atunci când eram copii, eram „în robie sub principiile elementare ale lumii”. Dar – conjuncția[1] marchează o schimbare – Dumnezeu a trimis pe Fiul Său pentru a-i salva „pe cei ce erau sub lege”. Ne-am aştepta, în mod firesc, ca salvarea să fie din robia în care suntem, robia de sub „principiile elementare ale lumii”. În al cincilea verset, ni se spune că suntem salvaţi de „sub lege”, în consecinţă, „în robie sub principiile elementare ale lumii” şi „sub lege” sunt sintagme echivalente.
Haideţi să urmărim mai departe această chestiune a robiei. În versetul 9, Pavel le spune galatenilor:
„Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă, fiind cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă întoarceţi din nou la slabele şi sărăcăcioasele principii elementare, cărora doriţi din nou să le fiţi robi în robie?” (Galateni 4:9, KJV)
Implicit, înţelegem că erau în pericolul de a se întoarce la condiţia în care erau anterior. Care era această condiţie?
„Atunci, însă, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, aţi servit celor ce prin natură nu sunt dumnezei.” (Galateni 4:8)
Adică erau păgâni. Deci, fiind în robie sub principiile elementare ale lumii – „slabele şi sărăcăcioasele principii elementare” – este echivalent cu a fi într-o stare de păgânism. Cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu sunt numiţi păgâni. Dar niciun om nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu fără să fie un urmaş al lui Hristos, aşa cum a spus Mântuitorul:
„Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.” (Ioan 14:6)
De aceea, în sensul strict dat de Biblie, toţi cei care nu sunt în Hristos sunt păgâni. Şi, în consecinţă, deşi Pavel se adresează unora care au fost idolatri în sensul obişnuit, argumentul are aplicaţie universală.
Astfel, conchidem că „principiile elementare ale lumii” sunt diferite forme ale păcatului. Aceasta este arătat în plus de Efeseni 2:1-3:
„Şi v-a dat viaţă, vouă care eraţi morţi în fărădelegi şi păcate; în care aţi umblat odinioară, conform mersului acestei lumi, conform cu prinţul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în copiii neascultării; printre care şi noi toţi ne-am comportat odinioară în poftele cărnii noastre, împlinind dorinţele cărnii şi minţii; şi, prin natură, eram copiii furiei, ca şi ceilalţi.” (KJV)
Prin expresiile „mersul acestei lumii”, „slabele şi sărăcăcioasele principii elementare” sau „principiile elementare ale lumii”, nu se doreşte să se înţeleagă nimic altceva decât păcat. Şi a fi „în robie sub principiile elementare ale lumii”, înseamnă a fi „sub lege”, într-o stare de condamnare.
Hristos a venit la împlinirea vremii (vezi Marcu 1:14-15; Daniel 9:25) pentru a „răscumpăra pe cei ce sunt sub lege”. Dar pentru a face acest lucru era nevoie ca El însuşi să fi venit sub lege. Acest lucru este în armonie cu Evrei 2:17:
„De aceea în toate i se cuvenea a fi făcut asemenea fraţilor săi, ca să fie mare preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, pentru a face împăcare pentru păcatele oamenilor.” (KJV)
Oamenii pe care Hristos a venit să îi salveze erau „sub lege”, astfel că şi El s-a făcut ca şi ei, „sub lege”.
Acum, dacă mai există îndoieli persistente referitoare la semnificaţia sintagmei „sub lege”, comparaţi cele de mai sus şi Galateni 4:4-5, cu cuvintele lui Pavel din 2 Corinteni 5:21:
„Fiindcă pe cel ce nu a cunoscut păcat, l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu în el.” (KJV)
Hristos a fost fără păcat, „El nu a făcut păcat, nici nu a fost găsită viclenie în gura lui” (1 Petru 2:22); legea lui Dumnezeu a fost în inima Sa (Psalmii 40:8) şi întreaga Sa viaţă a fost o exemplificare a legii. Totuşi, necunoscând păcatul, El a fost făcut păcat pentru noi. Profetul spune:
„Dar El a fost rănit pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre, pedeapsa păcii noastre a fost asupra Lui; şi prin loviturile Lui suntem vindecaţi. Noi toţi ca oi am rătăcit; ne-am întors fiecare la propria cale; şi Domnul a aşezat pe El nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53:5-6, KJV)
Noi eram în robia păcatului, „sub lege”, şi El a luat asupra Lui aceeaşi robie şi a fost făcut „sub lege”. Mai mult decât atât – din moment ce aceia care sunt „sub lege” sunt condamnaţi, sub sentinţa morţii, El „fiind în asemănarea oamenilor”, s-a pus în mod voluntar sub aceeaşi condamnare, „s-a făcut ascultător până la moarte, chiar moarte de cruce”. (Filipeni 2:7-8).
Şi astfel, Cel inocent a suferit pentru cel vinovat. Omul a fost biruit de păcat şi a fost adus în robie (2 Petru 2:19), şi în vederea salvării sale din depravare şi de moartea care trebuia inevitabil să urmeze (Iacov 1:15), inocentul Fiu al lui Dumnezeu a luat asupra Lui forma unui slujitor al păcatului şi a consimţit la includerea Sa în aceaşi degradare în care omul s-a cufundat.
De ce? „(…) ca noi să fim făcuţi neprihănirea lui Dumnezeu în el.” Ca să fim făcuţi „fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27) – în perfectă armonie cu legea sfântă a lui Dumnezeu. Şi astfel, făcuţi capabili să păzim poruncile prin Hristos, noi putem să avem prin El viaţa veşnică (Matei 19:17).
Înainte de a trece mai departe în studiul nostru, mai există un aspect de pus în atenţia cititorului. Citim că Hristos a fost „făcut sub lege pentru a răscumpăra pe cei ce erau sub lege”. A fost necesar pentru Hristos să Îşi asume condiţia celor pe care dorea să îi salveze. Aceasta fiind situaţia, putem şti că Hristos nu răscumpără pe nimeni care ocupă o poziţie diferită de cea pe care El a luat-o. Acest aspect este clar menţionat în Scriptură.
„Fiindcă, într-adevăr, nu a luat asupra lui natura îngerilor, ci a luat asupra lui sămânţa lui Avraam. De aceea în toate i se cuvenea a fi făcut asemenea fraţilor săi.” (Evrei 2:16-17, KJV)
Hristos îi poate salva doar pe cei în asemănarea cărora a fost făcut. Pe alţii, nu-i poate salva. Citim, de asemenea, că Hristos „a murit pentru toţi” (2 Corinteni 5:15). Care este atunci concluzia necesară? Doar aceasta: Din moment ce El a fost făcut „sub lege”, şi a fost făcut la fel cu cei pe care a venit să îi salveze, iar El a venit să îi salveze pe toţi oamenii, rezultă că toţi oamenii sunt „sub lege”.
Mai mult, textul indică faptul că El a venit pentru singurul scop de a răscumpăra pe cei ce erau sub lege. Existenţa acestora „sub lege” a făcut necesară o acţiune pentru salvarea lor. Dacă ei nu ar fi fost „sub lege”, nu ar fi avut nevoie de răscumpărare. Invocăm cuvintele lui Pavel în acest sens:
„[Hristos] s-a dat pe sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un popor ales, plin de râvnă pentru fapte bune.” (Tit 2:14, EDCR)
Concluzia inevitabilă este că sintagma „sub lege” indică starea de păcat ce caracterizează fiecare fiinţă umană, din care nimeni nu poate fi salvat decât prin Hristos.
Dar, observaţi dilema în care ne plasăm dacă afirmăm că neamurile nu sunt „sub lege”, şi că legea a fost doar pentru evrei. Dacă această perspectivă ar fi adevărată, ar fi necesar să înţelegem că, din moment ce Hristos a venit să îi salveze doar pe cei de „sub lege”, El a venit să îi salveze doar pe evrei! Deoarece e cert faptul că nicio persoană care nu se află în poziţia pe care Hristos a luat-o asupra Sa, când a venit să răscumpere omul, nu are parte de salvare.
Credem că nimeni nu se va plasa în afara planului de mântuire al lui Dumnezeu, când ia în considerare acest punct de vedere, prin refuzul de a admite că este, prin păcatuire, „sub lege”. Mai bine să ne recunoaştem vinovăţia pentru că am desconsiderat şi încălcat legea, pentru a putea fi spălaţi în sângele Mielului.
„Cel care îşi acoperă păcatele nu va prospera; dar cel care le mărturiseşte şi le părăseşte va primi milă.” (Proverbe 28:13)
Notă de subsol
[1] Grecește „δέ”.