Cuvintele lui Isus: „Dacă doreşti să intri în viaţă, ţine poruncile” (Matei 19:17, KJV) ne obligă să descoperim din Sfintele Scripturi care este natura legii. Cuvintele Domnului, amintite mai sus, sunt însoţite de Apocalipsa 22:14: „Binecuvântaţi sunt cei ce împlinesc poruncile lui, ca să aibă dreptul la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate” (KJV).

Urmează să examinăm această lege pentru a-i arăta caracterul. În primă fază, redăm cuvintele lui David: „Legea Domnului este desăvârşită, convertind sufletul.” (Psalmii 19:7, KJV).

Dacă va fi ţinută, o lege desăvârşită va forma un caracter desăvârşit. Dacă un om are un caracter desăvârşit, este un om desăvârşit, şi aceasta este tot ceea ce cere Dumnezeu de la fiecare dintre noi, tot ceea ce El poate cere de la oricine. Pavel adaugă mărturia sa, alături de cea a lui David: „(...) legea este sfântă, şi porunca sfântă, dreaptă şi bună.” (Romani 7:12). Şi aceste afimaţii sunt în acord cu ceea ce spune Neemia, şi anume că Domnul, la muntele Sinai, a dat „legi adevărate, decrete bune şi porunci” (Neemia 9:13, KJV).

Ideea desăvârşirii celor zece porunci este şi mai amplu exprimată de către David.

„Limba mea va vorbi despre cuvântul tău, pentru că toate poruncile tale sunt neprihănire.” (Psalmii 119:172, KJV).

Ele nu sunt numai bune, ci sunt neprihănirea însăşi. Ne amintim ceea ce a spus Moise despre aceste porunci, că „ele vor fi în inima voastră” şi că ar trebui să vorbim despre ele tot timpul. Ce a scris Solomon despre om, că „aşa cum gândeşte în inima lui, aşa este el” (Proverbe 23:7), este la fel de actual şi pentru omul de astăzi. Prin urmare, dacă un om meditează continuu la o lege care este neprihănită, el poate deveni neprihănit. David spune că poruncile sunt dreptate, iar Domnul, prin profetul Isaia, ne oferă o înţelegere şi mai profundă despre perfecţiunea lor:

„Ridicaţi-vă ochii spre ceruri şi priviţi la pământul de dedesubt, fiindcă cerurile vor dispărea ca fumul şi pământul va îmbătrâni ca un veşmânt şi cei ce locuiesc pe el vor muri în acelaşi fel, dar salvarea mea va fi pentru totdeauna şi neprihănirea mea nu va fi abolită.” (Isaia 51:6, KJV).

Dacă cititorul nu reuşeşte să conecteze acest verset cu psalmul 119:172, şi astfel, să descopere ce neprihănire nu va fi abolită, prin citirea versetului care urmează el se poate convinge că e vorba de legea lui Dumnezeu:

„Daţi-mi ascultare, voi care cunoaşteţi neprihănirea, poporul în a cărui inimă este legea mea.” (Isaia 51:7, KJV).

Acum, că am văzut că poruncile sunt neprihănirea lui Dumnezeu, nu e nevoie de niciun argument care să ne convingă că ele nu pot fi nimicite. Nimicirea neprihănirii lui Dumnezeu ar fi echivalentul nimicirii lui Dumnezeu însuşi. Acest fapt este o imposibilitate.

Totuşi, nu spre faptul că legea lui Dumnezeu nu poate fi desfiinţată dorim să solicităm o atenţie specială, ci spre faptul că ea e neprihănirea lui Dumnezeu. Dumnezeu este neprihănirea completă – perfecţiunea – şi de aceea legea trebuie să fie o transcriere a caracterului Său. Dumnezeu a dorit ca omul să fie ca şi El – neprihănit, dar cum ar fi putut bietul om căzut să ştie ce este neprihănirea? El avea nevoie de un îndrumător desăvârşit care să-i ghideze acţiunile. Dumnezeu nu s-a putut asocia cu omul ca să-l înveţe ce este neprihănirea, pentru că el nu putea nici măcar să stea în prezenţa vocii Sale, cu atât mai puţin să privească persoana Lui. De aceea, El ne-a dat o descriere a caracterului Său, în cuvinte uşor de înţeles pentru fiinţele umane, şi ne-a poruncit să le urmăm. Hristos ne spune că Dumnezeu e dragoste şi că cele zece porunci se sprijină pe marele principiu al iubirii. Prin studierea lor şi prin supunerea faţă de ele, noi devenim asemenea lor sau asemenea lui Dumnezeu, deoarece este acelaşi lucru. Scriem aceste lucruri cu toată reverenţa. 

Nu dorim să se înţeleagă faptul că orice fiinţă umană poate să atingă perfecţiunea lui Dumnezeu în toate particularităţile, dar însuşi Dumnezeu spune: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” (1 Petru 1:16). Şi Hristos spune: „Fiţi desăvârşiţi, chiar aşa cum Tatăl vostru din cer este desăvârşit.”  (Matei 5:48). Noi trebuie să devenim fără păcat şi puri. Doar atunci Dumnezeu, în bunătatea Lui, va fi întotdeauna deasupra noastră. 

Dar unii pot spune: „Nu văd nimic în cele zece porunci, demn de a fi numit o transcriere a caracterului lui Dumnezeu. Pare ca şi cum L-am înjosi pe Dumnezeu spunând că ele sunt neprihănirea Sa.” Aceasta afirmaţie arată că cel care o face, pur şi simplu, nu a meditat suficient asupra lor pentru a se familiariza cu ele. Pavel spune că legea este duhovnicească şi că lucrurile duhovniceşti se înţeleg duhovniceşte: „Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, fiindcă sunt nebunie pentru el.” (1 Corinteni 2:14). Vedem fumuseţe doar în ceea ce iubim. Pavel spune că: „(...) mintea carnală este duşmănie împotriva lui Dumnezeu; fiindcă nu este supusă legii lui Dumnezeu şi nici nu poate fi.” (Romani 8:7). Dar când mintea firească a fost supusă şi omul a cedat în faţa cerinţelor legii, poate exclama, la fel ca şi Pavel: „După omul dinăuntru mă desfăt în legea lui Dumnezeu.” (Romani 7:22). Sau ca David: „Cât de mult iubesc legea Ta! Ea este meditaţia mea toată ziua.” (Psalmii 119:97).

Cu cât ne familiarizăm mai mult cu legea lui Dumnezeu, cu atât ne va părea mai măreaţă. David s-a gândit mult la lege, şi spunea: „Am văzut un sfârşit la toată perfecţiunea, dar porunca ta este foarte întinsă.” (Psalmii 119:96).

Este atât de întinsă încât acoperă fiecare acţiune pe care o creatură raţională o poate întreprinde şi fiecare gând pe care mintea omului îl poate concepe. Ca dovadă biblică pentru ceea ce am afirmat, citim:

„Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până la separarea sufletului şi a duhului şi a încheieturilor şi a măduvei şi este cel ce discerne gândurile şi intenţiile inimii.” (Evrei 4:12).

Nu există niciun cuvânt, faptă sau gând pe care legea lui Dumnezeu să nu-l cerceteze şi să-l judece. Cât de necesar este, atunci, să facem din ea studiul nostru constant. Deoarece nu ne dorim să mai nutrim păcat, pierzând astfel viaţa veşnică, noi trebuie să înţelegem în fiecare situaţie ce este păcatul. În încheiere, să nu încetăm a ne ruga împreună cu psalmistul.

„Deschide-mi ochii pentru a putea vedea lucrurile minunate ale legii tale.” (Psalmii 119:18).