Expresia „sub lege” („sub legea”) apare de treisprezece ori în traducerea lui Dumitru Cornilescu şi de doisprezece ori în traducerea EDCR (Ediţia Dumitru Cornilescu Revizuită), în următoarele versete:

Romani 3:19, Romani 4:16, Romani 6:14, Romani 6:15, 1 Corinteni 9:20, 1 Corinteni 9:21, Galateni 4:4, Galateni 4:5, Galateni 4:21 și Galateni 5:18.

În paginile precedente am analizat toate cazurile în care se foloseşte expresia, exceptând Romani 3:19, Romani 4:16 şi 1 Corinteni 9:20-21. În fiecare caz de până acum am descoperit că expresia „sub lege” indică o stare de păcat şi, în consecinţă, de condamnare prin lege. Cel care a călcat legea este sub sentinţa morţii, legea fiind înfăţişată ca fiind deasupra sa, stăpânindu-l pentru moarte. 

Nu vom trata aici Romani 4:16 pentru că EDCR a corectat greşeala de traducere. Vom reda însă cele două versiuni:

• De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor. – VDC
• De aceea este prin credinţă, ca să fie prin har şi pentru ca făgăduinţa să fie întărită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru cei care se bizuie pe Lege, ci şi pentru cei care au credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor. – EDCR

În Romani 3:19 este prezentată o altă perspectivă pentru cei care citesc textul cu atenţie. Citim:

„Ştim însă că, ce spune Legea, pentru cei de sub Lege spune, pentru ca orice gură să fie astupată şi întreaga lume să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.”

La o primă citire cineva ar putea spune că ideea susţinută până acum – că „sub lege” înseamnă condamnat de lege – nu poate fi susţinută aici, pentru că asta ar face textul fără putere; ar fi ca şi cum s-ar spune că: „Indiferent de ce spune legea, ea spune pentru cei ce sunt condamnaţi de lege, cu scopul de a condamna pe fiecare”, ceea ce este fără sens.

Ideea este bine punctată şi am fi nevoiţi să tragem concluzia că sintagma „sub lege” nu indică întotdeauna o stare de păcat şi condamnare, dacă nu am fi în faţa realităţii că expresia nu apare deloc în Romani 3:19.

În toate textele analizate mai sus, cuvintele greceşti „hupo nomos” sunt traduse prin expresia „sub lege”, şi ele trebuie traduse, aşa cum au şi fost, prin această expresie.

Dar în Romani 3:19, cuvintele greceşti, care în traducerea EDCR (şi Cornilescu) sunt redate ca „sub lege”, sunt „en to nomos”, iar acestea nu pot fi traduse prin „sub lege” ci „în lege”. Aceeaşi expresie este găsită în Romani 2:12, unde Pavel a spus:

„Căci atâţi câţi au păcătuit fără lege, vor şi pieri fără lege; şi atâţi câţi au păcătuit în lege, vor fi judecaţi prin lege.” (KJV)

Prin urmare, textul analizat din Romani 3:19 ar trebui citit astfel:

„Ştim însă că oricâte spune legea, le spune celor în lege; ca fiecare gură să fie astupată şi toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu.” 

Acest lucru înseamnă că legea le vorbeşte celor care sunt în jurisdicţia ei (sau, am putea spune, „în sfera ei”) şi, în consecinţă, declară că toată lumea este supusă judecăţii lui Dumnezeu, deoarece arată că toţi sunt păcătoşi.

Expresia „ca fiecare gură să fie astupată” este foarte puternică. Când un om este adus în instanţă şi acuzat de orice infracţiune, el începe să pledeze prin avocatul său pentru propria cauză, încercând să-şi dovedească nevinovăţia. Dar, uneori, dovezile vinovăţiei omului sunt atât de clare şi copleşitoare încât nu mai are nicio apărare. Gura sa este astupată şi este constrâns să recunoască justeţea acuzaţiei împotriva lui. În concluzie, legea lui Dumnezeu se adresează celor peste care are jurisdicţie şi îi condamnă la moarte. Iar dovezile sunt atât de clare, încât nimeni nu poate să rostească vreun cuvânt în autoapărare, ci toată lumea va sta condamnată înaintea lui Dumnezeu.

Prin această traducere corectă a Romani 3:19, învăţăm un adevăr important referitor la întinderea jurisdicţiei legii. Notaţi aceste aspecte:

• legea le vorbeşte doar celor care sunt în sfera ei; dacă e încălcată, ea va putea să-i condamne doar pe unii dintre aceştia, neputând să îi condamne pe alţii;
• legea nu are nicio putere de a condamna pe cei care nu au datoria de a i se supune sau celor care sunt în afara graniţelor ei.  

Pavel a demonstrat (Romani 3:9-18) că nu este nicio persoană pe pământ care să nu fi păcătuit şi, prin urmare, referindu-se doar la cei care sunt în jurisdicţia ei, accentuează afirmaţia că legea astupă fiecare gură şi condamnă întreaga lume.

Nu există o modalitate mai convingătoare de a spune că fiecare individ din lume este răspunzător în faţa legii. Evreii şi neamurile sunt toţi sub aceeaşi condamnare, pentru că toţi sunt între graniţele legii şi toţi au încălcat-o.

Probabil că unii se gândesc că există o contradicţie între Romani 3:19 şi Romani 2:12, dar nu este. Este adevărat că Romani 2:12 vorbeşte de cei „fără lege”, făcând deosebire de cei ce sunt „în lege”; dar şi de cei despre care se vorbeşte că sunt fără lege, se spune, de asemenea, că au păcătuit, şi noi am văzut că „păcatul este călcarea legii” şi că „unde nu este lege nu este călcare de lege”, şi ştim că în Romani 2:14-15, Pavel explică faptul că oamenii care într-un sens sunt fără lege, „arată lucrarea legii scrisă în inimile lor” şi că ei au, în definitv, legea.

Unii păcătuiesc în faţa luminii depline a legii, în timp ce alţii păcătuiesc având cunoştinţa legii doar din natură. Dar toţi sunt socotiţi ca păcătoşi înaintea lui Dumnezeu şi ei nu pot fi consideraţi ca şi cum nu ar fi răspunzători în faţa legii. Astfel, el declară că, în realitate, toţi sunt „în lege”.

Să citim acum 1 Corinteni 9:20-21:

„Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu ca să-i câştig pe iudei, cu cei de sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (deşi eu unul nu sunt sub Lege) ca să-i câştig pe cei ce sunt sub Lege, cu cei ce sunt fără lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (deşi nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos) ca să-i câştig pe cei fără lege.” (EDCR)

În acest text, expresia „sub lege” apare de cinci ori în EDCR. În textul grecesc versetul 20 conţine expresia „hupo nomos” de trei ori, nu de patru ori. În versetul 21, nu apare „hupo nomos”, ci regăsim grecescul „en to nomos”, la fel ca şi în Romani 3:19, care trebuie tradus „în lege”. Atunci s-ar citi astfel:

„Celor fără lege, ca fără lege (nefiind fără lege faţă de Dumnezeu, ci în lege faţă de Hristos), ca să câştig pe cei fără lege.”

Pentru a beneficia de forţa deplină a textului, trebuie să remarcăm versetul precedent şi următoarele două care-l urmează:

„Fiindcă deşi sunt liber faţă de toţi, totuşi m-am făcut rob tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi. (…) Pentru cei slabi m-am făcut asemenea celor slabi, ca să câştig pe cei slabi. Am făcut toate lucrurile tuturor oamenilor, ca să pot cu orice preţ să salvez pe unii. Şi fac aceasta de dragul evangheliei, ca să mă fac părtaş al ei cu voi.” (1 Corinteni 9:19, 22-23)

Aceste versete, luate împreună cu versetele 20 şi 21, arată că scopul lui Pavel în lucrarea sa de slujire e de a căuta să se adapteze cât de mult posibil la condiţia celor pentru care lucrează. El nu îi abordează pe toţi oamenii în aceeaşi manieră, ci îşi adaptează învăţătura în funcţie de diferitele clase de oameni pe care îi învaţă. Îl întâmpină pe fiecare pe terenul său.

Pentru evrei, el a devenit evreu. Lucrul acesta l-a putut face uşor deoarece el însuşi erau un evreu şi cunoştea obiceiurile şi tradiţiile lor. Cartea Evrei este un exemplu despre cum Pavel a devenit un evreu pentru evrei. Din propria lor istorie, Scriptură şi religie el a demonstrat mesianitatea Salvatorului nostru şi, de asemenea, întreaga Sa lucrare este în legătură cu planul de mântuire.

Pentru cei care erau sub lege, s-a făcut ca fiind sub lege, pentru a-i putea câştiga. El a atras atenţia asupra experienţei sale de păcătos ca să poată lucra cu succes pentru cei care simţeau condamnarea lui Dumnezeu asupra lor ca o consecinţă a păcatelor lor.

Capitolul şapte din Romani este un exemplu în acest sens. Dacă Pavel nu ar fi simţit o agonie puternică ce venea din cunoaşterea unui Dumnezeu ofensat, din simţământul pedepsei iminente, şi pacea minunată care vine prin credinţa în Isus, el nu ar fi putut niciodată să scrie un capitol atât de plin de încurajare către păcătosul condamnat.

Pentru cei care erau fără lege, adică pentru neamurile care nu aveau legea scrisă şi deplina cunoştinţă a lui Dumnezeu, el a devenit ca unul fără lege, ca să îi poată câştiga.

Un exemplu în acest sens este dat în raporturile pe care le-a avut cu atenienii (Faptele apostolilor 17:22-31). I-a întâmplinat pe propriul lor teren, şi din închinarea şi literatura lor păgână, el le-a demonstrat existenţa unui mare Creator şi siguranţa unei viitoare judecăţi generale.

Dar în timp ce a devenit pentru ei ca unul fără lege, Pavel afirmă că, în realitate, nu era „fără lege faţă de Dumnezeu, ci în lege faţă de Hristos”. Adică el a recunoscut în tot acest timp obligaţia sa de a păzi întreaga lege a lui Dumnezeu, că Hristos era pentru el „sfârşitul legii” pentru neprihănire şi că a făcut toate lucrurile doar prin ajutorul lui Hristos.

Cu aceasta încheiem analiza expresiei „sub lege”. Excluzând 1 Corinteni 9:21 şi Romani 3:19, texte în care am văzut că termenul nu există cu adevărat, putem ajunge la concluzia sigură că în fiecare caz al apariţiei, „sub lege” indică o stare de păcat şi condamnare. 

Un caz particular al discuţiei de până acum poate fi Sabatul zilei a şaptea. S-a afirmat deseori că a păzi Sabatul înseamnă a fi „sub lege”, fără har, departe de Hristos. Însă înţelegând în mod corect expresia „sub lege”, adică condamnaţi de lege pentru că am păcătuit încălcând-o, constatăm că a nu păzi Sabatul te aduce „sub lege”, iar a-l păzi este o stare de „sub har”, pentru că cei ce sunt sub har păzesc legea. 

În continuare ne vom îndrepta atenţia spre o altă expresie a Bibliei, care este deseori folosită împreună cu „sub lege” pentru a discredita temelia tronului lui Dumnezeu, legea. Este vorba de expresia „Hristos, sfârşitul legii”, pe care o găsim în Romani 10:4.