Versetul asupra căruia ne vom îndrepta prima dată atenţia este cel mai des utilizat pentru a indica faptul că cei care sunt „sub har” nu se află sub obligaţia de a păzi legea. Este vorba de Romani 6:14 (EDCR[1]).
„Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.”
Cu toţii ştim că pentru a înţelege bine un pasaj din Scriptură, fără a ne expune riscului de a pune propriile idei în cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să înţelegem contextul apropiat al pasajului în cauză. Să citim, aşadar, Romani 6:12-14 (EDCR):
„Aşadar, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptăţii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca înviaţi din morţi, şi daţi-I lui Dumnezeu mădularele voastre, ca unelte ale dreptăţii[2] [neprihănirii]! Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.”
În continuare vom căuta să înţelegem ce a vrut să spună Pavel prin cuvintele „păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor”. Principiul pe care îl vom folosi în studiul nostru, aici şi peste tot în această broşură, este enunţat în Isaia 28:10:
„Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” (VDC)
Prin urmare, Scriptura se explică singură. Pavel îndeamnă pe cei ce trăiau prin credinţă în biserica din Roma, adică pe cei ce erau „sub har”, zicându-le: „Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor.” Pentru a înţelege acest îndemn vom asculta de Isaia şi vom căuta câteva texte care definesc păcatul. Acestea sunt:
1 Ioan 3:4 (traducere engl., King James)
„Oricine comite păcat, încalcă, de asemenea, legea; căci păcatul este încălcarea legii.”
Romani 4:15 (EDCR)
„(…) unde nu este Lege, acolo nu este nici călcare de Lege.”
Romani 5:14 (traducerea King James)
„(…) dar păcatul nu este imputat când nu este lege.”
Din aceste versete aflăm: 1) că păcatul este călcarea legii (1 Ioan 3:4), 2) că dacă nu există lege, nu există nici călcare de lege, adică nu există păcat (Romani 4:15) şi 3) că păcatul nu este imputat dacă nu există lege (Romani 5:14).
De aceea, când apostolul spune celor aflaţi „sub har” la Roma – şi nouă, de asemenea – „păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor”, el ne spune tuturor să nu mai păcătuim. În mod direct şi clar, Pavel ne spune să nu călcăm legea. Aceasta este o dovadă a faptului că legea este obligatorie pentru noi şi, în consecinţă, suntem încredinţaţi că afirmaţia din versetul 14 nu poate însemna că legea nu are nicio pretenţie asupra noastră. Acest lucru se vede mai departe în ceea ce Pavel spune în versetul 13:
„Să nu mai daţi păcatului [adică călcării de lege] mădularele voastre, ca unelte ale nedreptăţii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca înviaţi din morţi, şi daţi-I lui Dumnezeu mădularele voastre, ca unelte ale dreptăţii!”
Cuvintele din versetul 13 sunt o întărire (sau o repetiţie) a argumentului prezentat în versetul 12, deoarece el spune că noi nu trebuie să mai păcătuim, ceea ce înseamnă să nu mai călcăm legea, şi că trebuie să ne predăm membrele ca instrumente ale neprihănirii.
Acum, neprihănirea este supunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu. Vezi Deuteronomul 6:25, Psalmii 119:172 şi Isaia 51:6-7. Astfel, versetele 12-13 sunt un îndemn de a nu încălca legea, şi un alt îndemn de a ţine legea, amândouă ajungând la acelaşi lucru. Aceasta mai arată că Pavel afirmă existenţa legii şi necesitatea de a fi ascultată.
Versetul 14 este concluzia versetelor anterioare, introdusă prin conjuncţia „fiindcă”:
„Fiindcă păcatul nu va avea domnie asupra voastră; fiindcă nu sunteţi sub lege, ci sub har.” (Romani 6:14, KJV)
Observaţi câteva aspecte şi concluzii necesare:
1. Din moment ce „păcatul este încălcarea legii”, absenţa păcatului trebuie să indice ascultarea de lege. Prin urmare, când apostolul spune cuiva că „păcatul nu va avea domnie asupra voastră”, înseamnă că respectivii păzesc legea.
2. Cei peste care păcatul nu domneşte sunt cei care nu sunt sub lege. „Păcatul nu va avea domnie asupra voastră; fiindcă nu sunteţi sub lege.” Faptul că păcatul nu domneşte peste ei este dovada că nu sunt „sub lege”. Aşadar, a nu fi „sub lege” este egal cu a fi liber faţă de stăpânirea păcatului.
3. A fi liberi faţă de stăpânirea păcatului reprezintă o stare de ascultare de lege; în consecinţă, a spune că cineva nu este „sub lege” este echivalent cu a spune că acesta ţine legea.
Aceste propoziţii vor rezista testului oricărei critici textuale şi demonstrează că argumentul apostolului este bazat pe faptul că legea este în vigoare, e obligatorie pentru toţi şi că nu există decât două clase de oameni: cei ce păzesc legea, adică cei ce sunt „sub har” şi cei ce o încalcă, adică cei ce sunt „sub lege”. Aceia care păzesc legea nu sunt sub ea şi, bineînţeles, cei care o încalcă sunt sub ea. Cu alte cuvinte, cei peste care domneşte păcatul sunt „sub lege”; iar cei peste care nu domneşte păcatul, nu sunt „sub lege”. Să nu mai călcăm legea, pentru că suntem „sub har” – este ceea ce ne spune Pavel aici.
În armonie cu acestea, apostolul continuă în versetul 15:
„Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum!” (EDCR)
Cu alte cuvinte: Să încălcăm noi legea pentru că nu suntem sub ea? În niciun caz. Păziţi-vă de a fi sub ea, prin abţinerea de la păcat.
Până aici nu am arătat înţelesul profund al termenilor „sub lege” şi „a nu fi sub lege”, ci pur şi simplu am arătat că aceste expresii nu ne conduc la ideea că vreo persoană este în afara jurisdicţiei legii, adică a fi „sub har” nu te exonerează de ascultare. Contrar opiniei tradiţionale, am văzut că a fi „sub har” înseamnă, de fapt, a păzi legea.
Următoarele două verstete ne dau un indiciu despre adevărata putere a termenilor:
„Nu ştiţi că aceluia cui vă predaţi robi pentru a-i da ascultare, aceluia îi sunteţi robi, căruia îi daţi ascultare; fie ai păcatului pentru moarte, fie ai ascultării pentru neprihănire? Dar mulţumiri fie lui Dumnezeu, pentru că aţi fost robii păcatului, dar aţi ascultat din inimă de acel model de doctrină, care v-a fost dat.” (Romani 6:16-17, KJV)
„Fie ai păcatului pentru moarte, fie ai ascultării pentru neprihănire.” Păcatul, încălcarea legii, aduce moarte.
„Fiindcă plata păcatului este moartea.” (Romani 6:23)
Oricine păcătuieşte este sub condamnarea legii. Şi deoarece – cum din abundenţă a fost dovedit – cei care păcătuiesc sunt „sub lege”, rezultă că „sub lege” este o expresie ce semnifică „sub condamnarea legii”. Observaţi cum se potriveşte acest înţeles cu versetele 14 şi 15:
„Voi nu sunteţi sub condamnarea legii, ci sub harul lui Dumnezeu. Să păcătuim atunci, pentru că nu suntem prin lege condamnaţi la moarte? Nicidecum; pentru că aceasta ne va aduce din nou sub condamnare. Să ne abţinem de la păcăt şi atunci nu vom mai fi condamnaţi.”
Cum suntem eliberaţi de condamnarea pe care o dă legea?
„Fiind declaraţi neprihăniţi în dar prin harul său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus; pe care Dumnezeu l-a pus în faţă să fie ispăşire prin credinţa în sângele lui, să declare neprihănirea lui, pentru trecerea cu vederea a păcatelor din trecut, prin îngăduinţa lui Dumnezeu.” (Romani 3:24-25, KJV)
Acceptându-L pe Hristos, neprihănirea Sa ne este atribuită, ceea ce ne face curaţi înaintea legii, şi suntem subiecte ale harului, ale îndurării lui Dumnezeu.
Să privim la un exemplu din relaţiile umane. Un om este condamnat pentru crimă. Legea statului interzice crima, prin urmare, omul e condamnat. Ucigaşul este atunci „sub lege”, pentru că mâna legii este asupra lui. Nimic din ce poate face omul nu va duce la înlăturarea pedepsei ameninţătoare. Se poate să îi pară rău pentru crima sa, şi poate decide că nu va mai încălca legea niciodată. Dar aceasta nu va face nicio diferenţă. El deja a călcat legea şi trebuie să sufere pedeapsa.
Dar acum, prin intermedierea unor prieteni cu influenţă şi datorită pocăinţei sale, şi a promisiunii unei ascultări viitoare, preşedintele este îndemnat să-l ierte pe criminal. Acum, el nu mai este sub lege – un prizonier condamnat – ci un om liber. El este liber în virtutea harului sau favorii preşedintelui. De aceea, omul poate spune că este „sub har”.
Se ridică acum întrebarea: Este el liber să ucidă pentru că nu este sub lege, ci sub harul preşedintelui? Toată lumea spune: Nu, nicidecum! El este acum sub o obligaţie de a ţine legea mai mare decât era înainte, deoarece el este obiectul favorii speciale a preşedintelui, şi această favoare nu i-ar fi fost extinsă dacă nu era promisiunea că, de acum înainte, va ţine legea.
După cum păcatul a adus condamnare şi moarte, tot aşa, atunci când suntem curăţaţi de păcat şi de condamnare, ascultarea continuă – adică neprihănirea – ne aduce viaţa veşnică prin Hristos. Acest lucru e indicat prin expresia „robi (…) ai ascultării pentru neprihănire” (Romani 6:16, KJV) şi „darul lui Dumnezeu este viaţa eternă prin Hristos Isus, Domnul nostru”. (Romani 6:23, KJV).
În încheierea acestui studiu preliminar al sintagmei „sub lege”, cititorul poate, într-un mod util, să compare ceea ce a citit cu următoarele versete:
„Aşadar, precum prin greşeala unuia a venit judecată peste toţi oamenii pentru condamnare, tot aşa, prin neprihănirea unuia, darul a venit peste toţi oamenii pentru justificarea vieţii. Fiindcă după cum prin neascultarea unui om, mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unuia, mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. Mai mult, legea a intrat ca greşeala să abunde. Dar unde păcatul a abundat, harul a abundat şi mai mult; Pentru ca, aşa cum păcatul a domnit pentru moarte, tot aşa harul să domnească prin neprihănire pentru viaţă eternă prin Isus Hristos Domnul nostru.” (Romani 5:18-21, KJV)
Concluzia la care am ajuns până acum trece testul unui alt text scris de Pavel: Romani 8:3-4:
„(…) pentru ca neprihănirea legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu conform cărnii, ci conform Duhului.”
Note de subsol
[1] Ediţia Dumitru Cornilescu Revizuită, © British and Foreign Bible Society.
[2] Termenul grecesc „dikaiosunē”, echivalentul ebraicului „tsedâqâh” – dreptate, folosit ca neprihănire.